ortooxacell kiss2022.gif Flax

Ionuţ Săvoiu pledează pe lângă ministrul Dan Şova pentru infrastructura judeţului

Deputatul de Titu, Ionuţ Şăvoiu, a depus recent o întrebare şi o interpelare, ambele adresate ministrului Dan Sova, ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine.

Parlamentarul dâmboviţean a cerut ministrului lămuriri cu privire la prioritizarea finanţǎrii lucrărilor de lărgire la 4 benzi a DN 7 pe tronsonul Bâldana – Titu. “Aveţi în vedere actualizarea valorii investiţiei, astfel încât efortul bugetar să fie redus şi să permită prioritizarea obiectivului? şiÎn cadrul unei decizii de prioritizare a investiţiei, este posibil ca, la următoarea rectificare bugetară, fondurile necesare să fie alocate, astfel încât să permită demararea procedurilor de atribuire a lucrărilor şi chiar eşalonarea primelor lucrări în anul 2013. Sunt cele două întrebări la care aşteaptă răspuns judeţul, prin deputatul de Titu.

“În anul 2007, în numele Guvernului României, Agenţia Românǎ pentru Investiţii Strǎine şi Renault S.A.S. reprezentat de filiala sa, Renault Tehnologie Roumanie au încheiat  Memorandumul care reglementeazǎ o serie de mǎsuri necesare pentru implementarea proiectului, printre care şi mǎsuri privind modificarea infrastructurii care include lǎrgirea la 4 benzi de circulaţie a DN 7 între km 30+950 şi km 47+750 (Bâldana – Titu). Din nefericire pânǎ la data prezentei investiţia nu a fost îndeplinitǎ, nici unul din Guvernele anteriore nu au reuşit sǎ îndeplineascǎ acest angajament. Consider cǎ este imperios necesar ca actualul Guvernul sǎ asigure îndeplinirea acestui deziderat pentru a da un semnal politic extrem de important cǎ NOI NE TINEM DE CUVANT!

Am observat cǎ acest obiectiv de investiţii a fost inclus în Legea bugetului de stat pe anul 2013 la ANEXA 3/13 – Secretariatul General al Guvernului la Capitolul 6. Politica în domeniul investiţiilor publice, Subcapitolul II. Instituţii în coordonarea, în subordonarea sau finanţate prin bugetul Sub-subcapitolul 5. Departamentul pentru Proiecte de Infrastructurǎ şi Investiţii Strǎine COD OBIECTIV 820 – Largire la 4 benzi DN 7, Baldana – Titu km 30+950-52+350, jud. Dâmboviţa cu derularea acesteia începând cu anul 2014.

Totodată, analizând prevederea bugetarǎ a acestui proiect, fundamentata in 2009, consider cǎ  fondurile prevǎzute in buget raportate la lungimea traseului situeaza valoarea investitiei la un buget de aproximat 2 mil. euro/km pe care il consider exagerat pentru contextul economic actual si complexitatea redusă a treseului. Menţionez că drumul naţional se desfaşoară intr-o zonă de şes, fără probleme de fundare deosebite care să necesite consolidări, lucrări de artă, zona nu necesita probleme de expropriere ori relocari de utilitati complexe.”  a notat Săvoiu în argumentul documentului.

 

Totodată, deputatul dâmboviţean a depus şi o interpelare adresată aceluiaşi ministru, în legătură cu revizuirea proiectului si prioritizarea obiectivului „Modernizarea DN 71 Bâldana – Târgovişte – Sinaia. Ionuţ Săvoiu a argumentat în favoarea devansării și prioritizării investiției „Modernizarea DN 71 Bâldana – Târgovişte – Sinaia”, pentru reamenajarea acestui proiect pe baze noi, care să fundamenteze o valoare reală și fezabilă a investiției, cu extinderea la 4 benzi a tronsonului Bâldana – Târgoviște, respectiv apariția pe tronsonul Târgoviște – Sinaia a unei semi-benzi dreapta suplimentare, destinată vehiculelor mai lente. De asemenea deputatul vede benefică  corelarea acestui proiect cu cele ale centurile ocolitoare ale orașelor Fieni și Pucioasa, cu profil de 4 benzi.

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media