kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Iată-i pe cei mai „Stăpâni pe volan” târgovişteni! La competiţie a fost prezent şi Andrei Plumb

Concursul „Stăpân pe volan” i-a provocat astăzi pe târgovişteni să dovedeasc că ştiu să şofeze în condiţii de siguranţă şi cu respectarea prevederilor legale. concursul a avut două secţiuni una teoretică şi una practică. la finalul competiţiei pe podium au aurcat  Mihai Gheorghe, 50 de ani – locul I; Rada Constantin,  35 de ani- locul II şi  Vasilică Ionuţ, 22 de ani – locul III. Câştigătorii au fost premiaţi de către organizatori: Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, Clubul Automobil Român-Filiala Dâmboviţa, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Dâmboviţa şi Societatea Naţională de Cruce Roşie din România-Sucursala Târgovişte.

La competiţie a luat parte şi Andrei Plumb în calitate de invitat al inpspectorului şef Daniil Zepişi. Plumb a  organizat prin Asociaţia Împreună pentru Dâmboviţa, la finele anului trecut, o competiţie de off-road în apropierea Târgoviştei. „Am răspun invitaţiei de a asista la concursul „Stăpân pe volan” pentru că are acelaşi scop cu evenimentul pe care l-am organizat noi: responsabilizarea participanţilor la trafic care trebuie să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă şi cu respectarea legii.’ a precizat Andrei Plumb.

stapan pe volan (1) stapan pe volan (3) stapan pe volan (4) stapan pe volan (5) stapan pe volan (6)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media