Gladiatorii moderni duc astăzi Târgoviştea în Europa şi SUA (foto)

Ieri s-a desfăşurat cântarul oficial, iar astăzi, după ora 20.00 vor avea loc meciurile luptătorilor din şase ţări, înscrişi la competiţie, printre care şi vedetele din Local Kombat Andrei Stoica, Bogdan Stoica şi Ionuţ Atodiresei. Superkombat New Heroes va fi transmis în România de Sport.ro şi în toată lumea de televiziunile care au cumpărat drepturile de televizare. “Televiziuni cu acoperire în Canada, SUA, Croaţia, Macedonia, Portugalia, Turcia şi Angola au achiziţionat deja drepturile de televizare, iar evenimentul va putea fi urmărit în reluare şi pe Eurosport, în nu mai puţin de 75 de ţări de pe patru continente”, a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.

Gala este un eveniment sportiv de amploare, în care luptătorii se vor bucura de susţinerea publicului din Sala Polivalentă a Târgoviştei, ca şi gladiatorii din amfiteatre, în trecut. “Suntem nişte gladiatori mai moderni. Luptăm cu mănuşi, după anumite reguli, avem o anumită durată, dar ne putem asemăna cu luptătorii din trecut, cu nişte gladiatori”, spune Ionuţ “Pitbull” Atodiresei.


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro