Fostul campion la rachetomodelism, târgovișteanul Ion Radu, invitat în Elveția la Ceremonia de acordare a premiilor pentru Aeromodelism

 
Este vorba despre cea de-a 50-a aniversare a ceremoniei de acordare a premiilor pentru aeromodelism, eveniment la care au fost invitați să participe doar doi români. Dintre aceștia unul este profesorul Ion N.Radu, campion la rachetomodelism în 1972, “unul dintre cei mai buni promoteri ai rachetomodelismului și autor al cărții Istoria rachetomodelismului în România”, așa cum îl descriu organizatorii evenimentului, dar și al revistei Astronautica, singura publicație de acest gen din țara noastră. Rachetomodelismul apare ca sport dupa dezvoltarea pe plan mondial a rachetelor.
Aportul adus de cercetările făcute de Henri Coandă este de necontestat în acest domeniu, la fel și experimentarea rachetelor făcută de Hans Conrad și Ion Romanul, care au conceput rachete în 2, 3 și 4 trepte, astfel România este considerată promotoare a dezvoltării rachetomodelismului pe plan internațional. La noi în țară este menționată prima lansare cu caracter sportiv în anul 1959 de către elevii liceului Nicolae Bălcescu, folosind o rachetă ‘Pionier’, care ajunge la o altitudine de 123m.

Concursurile organizate de prof. Ioan Radu din Târgoviște duc la dezvoltarea rachetomodelismului, primul concurs fiind cunoscut sub numele de Cupa Chindia în anul 1967, dar munca profesorului se regăsește și în câștigarea primului titlu de campion mondial în anul 1972, în Jugoslavia, dar și prin apariția multor lucrări în domeniu, cea mai importantă fiind ”Istoria rachetomodelismului în România”, atât în limba română, cât și în limba engleză, lucrare lansată anul trecut, la Colegiul Național Constatin Carabella, Târgoviște, unde Asociația Astronautica își are sediul.


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro