Deputatul PDL, Iulian Vladu, referitor la recalcularea pensiilor militarilor: “USL i-a minţit pe rezerviştii din sistemul de apărare”

 

În urma recalculării pensiile cadrelor din sistemul de apărare şi siguranţă naţională, care nu au avut stagiul complet de cotizaţie, au fost micşorate. Referitor la acest subiect, deputatul PDL Iulian Vladu a precizat: „USL a declarat că, din prima zi, când va veni la guvernare, va îndrepta această situaţie. În acest sens, a avut depusă chiar o iniţiativă legislativă. Acum, când se află la guvernare, domnul prim ministru Victor Ponta a decis că nu poate să îndrepte această nedreptate majoră, cum o considerau când erau în opoziţie, deoarece nu sunt bani. Lucrul acesta demonstrează, încă o dată, că USL a venit în faţa populaţiei doar promisiuni, de fapt miniciuni, făcute pentru a pune mâna pe putere şi a crea speranţa că ei vor reuşi să îndrepte toate „neregulile” financiare. După această decizie, observăm că reprezentanţii acestor pensionari din sistemul de apărare şi siguranţă naţională nu mai ies să facă grevă şi scandal, chiar au semnat un memorandum cu USL, înainte de alegeri, unde se prevede că toate cadrele din rezervă, care au fost afectate de recalcularea pensiilor, susţin şi ajută cu delegaţi în secţiile de votare şi vor face presiuni, pentru a determina populaţia să voteze USL. Acum, după alegeri, USL i-a înşelat, după ce şi-a văzut scopul atins, şi a amânat îndeplinirea promisiunii pentru perioada 2013-2020, precizând că vor prinde acest aspect în programul de guvernare. O altă miniciună, deoarece dacă ar dori să dea aceşti bani din 2013, sumele respective ar trebui cuprinse în bugetul pentru 2013, nu în programul de guvernare. Observăm că, de fapt, toate promisiunile pe care le-a făcut USL, susţinând că le va onora din primul moment când va prelua guvernarea, încearcă să le amâne, pentru următorul guvern. Acest lucru demonstrează, încă o dată că, USL a minţit populaţia, a minţit pensionarii că va creşte valoarea punctului de pensie, pe salariaţi că vor majora salariile, au minţit rezerviştii din sistemul de apărare şi siguranţă naţională. Singurul lucru pe care USL a reuşit să-l crească este valoarea euro, pentru a colecta cât mai mulţi bani la bugetul de stat. Aştept, cu nerăbdare, un punct de vedere din partea reprezentanţilor rezerviştilor”. „Minciunile USL au picioare scurte” – a conchis deputatul Iulian Vladu.

 

 

 


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro