Deputatul liberal Vasile Horga nu vede un motiv de excludere a lui SRS din PNL

Distribuie:
Sorin Roşca Stănescu are parte se sprijinul colegilor parlamentari liberali. Cel puţin, Vasile Horga i-a sărit în ajutor cu o declaraţie de susţinere în interiorul formaţiunii politice: ”De ce să-l excludă pe Roşca Stănescu? Roşca Stănescu şi-a spus un punct de vedere normal. Domnul senator şi-a spus răspicat o opinie (…). Nu se rupe USL pentru atâta lucru. USL o construcţie solidă. Noi avem multe de făcut împreună, avem de trecut în toamnă constituţia, avem de realizat regionalizarea, avem pachet important de legi. Sigur că cei doi copreşedinţi sunt conştienţi de acest lucru. Ca în orice construcţie, există şi probleme divergente, peste care se poate trece”, a spus Horga.
Întrebat dacă şi organizaţia Dâmboviţa este alături de senatorul liberal, Horga a dat sigurări că toţi parlamentarii partidului sunt susţinuţi în obiectivele comune cu cele ale PNL, precizând că Roşca Stănescu nu a ieşit din aceste coordonate: ”Bineînţeles că-l susţinem şi susţinem orice deputat sau senator care are o declaraţie politică în concordanţă cu obiectivele pe care le avem. Domnul Roşca nu a ieşit din aceste chestiuni. Este o părere normală, exprimată în mod corect, astfel încât nu are nici un motiv nici să îşi dea demisia, nici să fie demisionat. Cine este criticat într-un anumit mod se simte lezat. Asta este firea omului”, a precizat deputatul PNL Vasile Horga.
Distribuie:

alegeri
alegeri
Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro