ortooxacell kiss2022.gif Flax

DÂMBOVIŢA Covid-19: 559 de persoane sunt în izolare şi 38, în carantină. 53 de persoane au fost testate în judeţ

Astăzi, 19.03.2020, în județul Dâmbovița:

  • se află în izolare la domiciliu 559 persoane asimptomatice
  • au ieșit din izolare la domiciliu 208 persoane
  • se află în carantină, în spațiile identificate în acest sens 38 de persoane
  • au fost testate 53 de persoane aflate în izolare la domiciliu/carantină, de către DSP Dâmbovița, rezultatele sosite până în prezent, dintre acestea, fiind negative.
    • De asemenea, în vederea informării cetățenilor din județul nostru, vă comunicăm următoarele recomandări ale Grupului de comunicare strategică:
  • Semnalați imediat medicului de familie dacă ați călătorit în zonele afectate de coronavirus (COVID-19), chiar dacă la momentul respectiv NU se aflau pe lista zonelor aflate sub alertă. Detalii pot fi obținute accesând link-ul (http://www.cnscbt.ro/ ), respectiv „Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19”, actualizată periodic. În cazul în care nu puteți contacta medicul de familie, apelați la Direcția de Sănătate Publică din județul dumneavoastră și în ultimă instanță la 112;
  • Rămâneți acasă dacă aveți simptome de gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăți în respirație) și sunați medicul de familie pentru a solicita sfaturi, NU mergeți din primul moment la unitățile de urgență;
    • Există riscul, în cazul în care sunteți purtător al virusului, să transmiteți și altor persoane noul coronavirus;
    • Este de preferat să rămâneți la domiciliu, iar transferul către spital să se realizeze în mod organizat, respectând toate măsurile de izolare;
  • Dacă vă aflați în autoizolare la domiciliu respectați cu strictețe recomandările autorităților, NU părăsiți sub nicio formă domiciliul pe perioada celor 14 zile, NU primiți vizitatori și NU intrați în contact apropiat cu eventualele persoane care vă furnizează alimente sau produse;
    • În cazul în care încălcați regimul autoizolării la domiciliu riscați amendă de până la 20.000 de lei, precum și dosar penal în cazul în care contribuiți la răspândirea virusului.

În cursul zilei de azi, ISU „Basarab I” Dâmbovița a montat 2 corturi pentru triaj şi la Secţia UPU – SMURD din oraşul Titu.

În acest moment sunt montate 9 corturi pentru triaj, astfel: 2 la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgovişte – UPU, 1 la Secția Boli Infecţioase din cadrul SJU Târgovişte, 2 la Spitalul Orăşenesc Pucioasa şi 2 la Spitalul Orăşenesc Găeşti.

Reamintim că persoanele aflate în izolare la domiciliu sau carantinate în județul Dâmbovița pot comunica/sesiza situațiile deosebite sau problemele cu care se confruntă la numărul de telefon 0730.013381. Numărul este asigurat în cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Dâmbovița, solicitările fiind transmise operativ către structurile cu care se cooperează pentru soluționare.

 

 

CENTRUL JUDEȚEAN

DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ

AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media