Crucea Roșie Dâmbovița – acțiuni de prevenire a risipei alimentare

Potrivit informațiilor furnizate de ANSVSA, la nivelul întregii planete este risipită aproximativ o treime din totalul de alimente produse. La nivelul Uniunii Europene procentul de risipa este de 20%, iar această risipă se întâmplă în timp ce, mai bine de 40 de milioane de oameni din UE, nu își permit o masă consistentă și nutritivă.

Mare parte din această risipă, circa 70%, se produce în cazul gospodăriilor proprii ale oamenilor. În România, cumpărăturile alimentare neorganizate, impulsive și în cantități mari sunt și o consecință, la nivel subconștient, a fostului regim politic, însă acest gen de risipă provine și din educație financiară precară și sisteme de valori mai puțin dezvoltate. Cu cât gradul de dezvoltare al unui stat este mai ridicat, cu atât risipa alimentară este mai mică.

In acest sens, Crucea Roșie împreună cu unul dintre cele mai mari lanțuri de hipermarketuri, demarează, la nivelul județului Dâmbovița, o acțiune de micșorare a gradului de risipă alimentară. Astfel, cu câteva zile înainte ca alimente nepreferate de clienți să expire, o echipă de voluntari Crucea Roșie va colecta acele alimente din magazin și, cu sprijinul Direcției de Asistență Socială Dâmbovița, alimentele vor fi distribuite către persoanele care nu-și pot permite necesarul zilnic de alimente.

Această campania se desfășoară în perioada 7 iunie – 7 septembrie, colectarea din magazin făcându-se de 3 ori pe săptămână. Dacă acest gen de acțiune se va dovedi eficientă, inițiatorii vor să o extindă la nivelul întregii țări.

 

________________

Claudia Badea, redactor-colaborator

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro