LA MIJLOC DE SĂPTĂMÂNĂ – Constanța POPESCU – Sunt bolnavă?

Nu știu despre ce aștepți să-ți vorbesc (aș fi vrut despre dragoste…), dar trebuie să-ți spun că nu-mi mai place lumea asta murdară, uscată, atât de dușmănoasă… Nu mai recunosc nimic!

Ce se întâmplă în jurul meu? De ce nu pot înțelege, accepta răutatea, invidia, răceala asta gratuită? De ce această transformare dureroasă? Ce a determinat-o? Tu, eu, altul… De ce suntem așa?

Mă întreb Doamne, cu ce am greșit, ce să fac (nu este refrenul lui Șt. Bănică), cum să mă port, ca să fiu înțeleasă?  De ce trebuie să devenim animale sălbatice? Și ele între ele trăiesc în colectivitate, cu reguli nescrise, dar acceptate și respectate. Noi, oamenii, cum de am devenit atât de intoleranți, egoiști, invidioși? Se întinde ca o râie răutatea, mitocănia, manelismul în sensul de vulgar și murdar.

Of, iar eu voiam să-ți vorbesc despre dragoste… Cred că astăzi eu am o problemă, când sunt în minoritate, într-o lume în care se poartă șmechereala, minciuna, infatuarea găunoasă, în care trecutul este impostură și grosolănia are statut social, eu am pretenția să cred că mai există iubire! Când toată lumea minte pe toată lumea (dar mai ales pe el!), când toți fură (ca obicei, nu doar dintr-o nevoie stringentă, socială). Te întreb, cum să fii fericit, în minciună, înșelând, călcând pe cadavre? Trăim într-o lume bolnavă, nebună care rostogolește peste noi răutățile toate sau eu am o problemă și nu mă pot adapta?

Recunosc, nu vreau să mă învăț cu acest răsfăț… Ar fi o mizerie gratuită și știu bine că nu m-ai aprecia mai mult, nu m-ai mai recunoaște astfel. Poate aș înțelege, cumva, comportamentul acesta, dacă ar fi motivat de o nevoie omenească, la un moment dat, dar mai mereu este alimentat doar de ura gratuită a unor frustrați prea orgolioși să-și recunoască neputința. Și atunci, te întreb, de ce se înlocuiește așa de ușor iubirea cu ura? Nu doare mai mult indiferența?

Poate că eu sunt defectă și vreau să recunosc diferența dintre sentimente… Astăzi se amestecă prea des iubirea și ura și nu-mi place! Mâine promit să-ți vorbesc despre ceva mai frumos, astăzi lumea nu o mai recunosc și mă doare și știu că încă pe mulți… Păcat este și să mă ierți.