ortooxacell kiss2022.gif Flax

Corneliu Ștefan solicită reintroducerea consiliilor județene la finanțare în PNRR

S-a spulberat speranța consiliilor Județene în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, după ce acestea au fost excluse de la finanțare. Consiliul Județean Dâmbovițean a depus 37 de fişe de proiect pe PNRR, care nu vor primi finanțare dacă Consiliile rămân neeligibile.

,,O gogoaşă electorală pe care ne-au aruncat-o cei din coaliţia de guvernare se referă la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Anul trecut, în campania electorală, şi vreau să le mulţumesc pentru sinceritate celor din Guvernul României, în primul rând d-ului prim ministru Cîţu, când a fost sincer, acum două luni de zile, şi a spus românilor că  – anul trecut a fost un program electoral şi anul acesta avem un program guvernamental – şi nu bate casa cu masa. Cred că a fost prima declaraţie sinceră a d-ului prim ministru… faţă de atunci când mergea în frunte cu  preşedintele Klaus Iohannis şi spuneau românilor că vom avea pentru România, din partea UE, 80 de miliarde de euro. Am ieşit public, şi la Dâmboviţa, şi în Bucureşti, şi am spus peste tot, împreună cu colegii mei de la nivel naţional, după ce am stat de vorbă cu membrii Comisiei Europene, că au minţit românii. Anul trecut spuneau că avem alocată suma de 80 miliarde de euro pentru Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. După alegerile parlamentare, din 6 decembrie, au venit în faţa românilor cu un PNRR de 31 de miliarde de euro, deci cu un minus de 50 de miliarde de euro, dar nici până astăzi nu au venit cu o explicaţie de ce nu tragem banii pe care i-au promis românilor. Astăzi vă dau o veste proastă, acest PNRR nu a fost înaintat de către Guvernul României… Comisiei Europene. Primul ministru Câţu a spus în faţa Comisiei Europene că nu susţine acel plan de 31 miliarde de euro, pentru că anul trecut era alt Guvern în România. D-ule Cîţu, vă aduc aminte că anul trecut eraţi ministru de Finanţe şi împreună cu primul ministru de atunci, Ludovic Orban aţi susţinut în faţa CE acest plan de Redresare şi Rezilienţă. Astăzi primul ministru Cîţu se delimitează de fostul guvern din care a făcut parte şi cei mai afectaţi suntem noi, românii. Ei se ceartă la Bucureşti şi noi astăzi nu avem axă de finanţare pentru a depune proiecte, noi astăzi nu avem proiecte finanţate pe bani europeni, noi, cei care conducem autorităţile locale nu avem un partener de dialog aşa cum ne dorim şi cum ar trebui să fie guvernul României.

Legat de PNRR, numai în judeţul Dâmboviţa, împreună cu toţi primarii din judeţ, pentru că noi nu facem administraţie pe culori politice, aşa suntem noi cei din PSD, şi am demonstrat acest lucru chiar şi la buget, numai CJD a depus 37 de fişe de proiect, iar la nivel de judeţ avem peste 260 de fişe de proiecte depuse pentru acest PNRR. Fac un apel în primul rând către primul ministru Cîţu, dar şi către ministrul Fondurilor Europene şi nu în ultimul rând către liderii coaliţiei să se uite mai atent asupra acestui Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi să nu mai exclusă consiliile judeţene din acest plan naţional de redresare şi rezilienţă. Astăzi, la propunerea d-ului Ghinea, consiliile judeţene sunt excluse, nu sunt eligibile pe acest PNRR, dar dacă dânsul nu ştie, de la nivelul funcţiei de ministru pe care o are, vreau să-i aduc aminte că spitalele judeţene sunt în subordinea consiliilor  judeţene şi avem axe de sănătate pe PNRR şi nu putem să accesăm bani europeni pentru extinderea spitalelor sau pentru spitale noi, drumurile judeţene sau drumurile interregionale care fac legătura între două judeţe, eligibile pe acest PNRR, sunt în subordinea consiliilor judeţene şi d-ul Ghinea a scos consiliile judeţene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Nu în ultimul rând proiectele mari de infrastructură şi proiectele pe axa de mediu se pot finanţa doar prin consiliile judeţene din România. Fac un apel la d-ul Ghinea şi la d-ul prim ministru să reintroducă consiliile judeţene în acest Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a declarat preşedintele CJD, Corneliu Ştefan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media