CORBII MARI Covid-19: Primăria a lansat un apel umanitar. Este nevoie de bani pentru echipamente de protecție

Primăria comunei Corbii Mari a lansat un apel pentru o campanie de strangere de fonduri destinate achiziționării, n regim de urgență de echipament de protectie. Sute de oameni sunt în izolare, iar în comună riscul de raspândire al virusului Covid-19 este unul ridicat.

 

Iată mesajul primarului Ionuț Bănică:

 

Oameni buni de pretutindeni, a venit momentul să trecem la un alt nivel de implicare. Acum câteva luni, nimeni nu-și putea imagina că vom trăi astfel de vremuri, cu astfel de încercări. O luptă cruntă și de uzură împotriva unui virus extrem de puternic și necruțăror a trezit în noi sentimente de îngrijorare acută. Dublate de confrmarea mai multor cazuri de persoane infectate cu COVID-19, ele apasă greu asupra comunității, din toate punctele de vedere.

Suntem într-o bătălie pe care avem obligația să o câștigăm, pentru că în joc e sănătatea noastră, a părinților și bunicilor noștri, a copiilor noștri. Pentru asta, însă, avem nevoie de ajutor.

Trebuie să strângem fonduri pentru achiziția urgentă de materiale specifice, echipamente medicale, măști, combinezoane, mănuși, dezinfectanți etc, sau direct materiale specifice. Lista de nevoi de atât de lungă și lupta devine în fiecare zi mai complicată.

Orice gest de omenie este, în acest moment, salvator, Orice donație înseamnă o gură de oxigen. Orice sumă poate determina salvarea unor oameni.

Ca atare, lansez astăzi o campanie de strângere de fonduri, care vor fi destinate exclusiv achiziției materialelor de care am amintit. Banii vor fi gestionați și folosiți prin contul nostru de trezorerie, cu maximă transparență privind cheltuirea lor (extrase, facturi, chitanțe).

Cine vrea să doneze, o poate face aici:

RO12TREZ27621370201XXXXX

Trezoreria TITU,

Beneficiar Comuna Corbii Mari,cod fiscal 4402612

 


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro