Comisar de la Garda de Mediu și directorul APM, trimiși în judecată de DNA

Distribuie:

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

RIZEA VIRGIL VALENTIN, comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată( cinci acte materiale ).

NICA MIREL, director executiv în cadrul Agenției Județene pentru Protecția Mediului Dâmbovița, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– şantaj;
– luare de mită în formă continuată( cinci acte materiale ),;

și în stare de libertate a inculpatului BĂNICĂ ION ORLANDO, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată ( 11 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie 2013 – iunie 2014, inculpații Rizea Virgil Valentin și Nica Mirel au primit de la inculpatul Bănică Ion Orlando, director de producție la S.C. Ro Ecologic Combustibil Alternativ S.R.L. București – Punct de lucru Fieni, în mod repetat, sume de bani și bunuri în cuantum total de circa 5.000 de lei și respectiv 2.600 lei, pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să favorizeze societatea, inclusiv prin tolerarea încălcărilor prevederilor legale constatate, în materia protecției mediului.
Totodată, în perioada decembrie 2013 – iulie 2014, prin acte de amenințare cu darea în vileag a unor nereguli constatate în activitatea derulată de S.C. Ro Ecologic Combustibil Alternativ S.R.L. – Punct de lucru Fieni, inculpatul Nica Mirel i-a determinat pe reprezentanții agentului economic să încheie un contract de prestări servicii de publicitate cu o societate comercială.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Nica Mirel și Rizea Virgil-Valentin.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmboviţa cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro