ortooxacell kiss2022.gif Flax

Bădău joacă la cacealma! A convocat PNL Pucioasa, deşi nu are acest drept!

Azi, membri din organizaţia PNL Pucioasa au fost convocaţi de primarul Dănuţ Bădau, fost şef al organizaţiei, la sediul primăriei. Surse din cadrul liberalilor din oraş au precizat pentru Gazeta Dâmboviţei, că Bădău a avansat ideea că organizaţia judeţeană ar fi renunţat la suspendarea sa şi că are girul pentru a conduce în continuare PNL Pucioasa. Totul pare un joc la cacealma pentru a obţine sprijinul consilierilor liberali pentru a trece proiectul de buget, spun aceleaşi surse.

PNL Dâmboviţa l-a suspendat pe Dănuţ Bădău din funcţia de conducere de la Pucioasa în urmă cu câteva săptămâni, el râmânînd simplu membru al organizaţiei. Acesta, împreună cu o parte a Biroului Politic Local, a contestat decizia. Contestaţia a fost înregistrată la Comisia de Arbitraj a partidului şi va fi analizată, pe 21 ianuarie, la Bucureşti. De unde rezultă că nu s-a revenit aspra deciziei în cazul suspendării lui Bădău şi a Biroului Politic Local, care nu au legitimitate pentru a discuta în numele PNL. La acest moment nu ştim care este poziţia organizaţiei judeţene şi cum se va manifesta în raport cu acţiunile fostului şef al PNL Pucioasa.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media