Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de luni, nr. 3662
6-12-2021

Noul Cod Rutier: în ce situaţii se aplică cea mai aspră sancţiune, de 2 ani de suspendare a permisului

Sancţiunile au fost prezentate de către ministrul de Interne, Radu Stroe, în şedinţa de guvern, cu precizarea că aceste teme au fost discutate cu grupurile parlamente şi oganizaţiile interesate.

Ministrul a anunţat anterior că noul Cod rutier prevede o amendă maximă de 16.000 de lei pentru administratorii de drumuri care nu îşi îndeplinesc atribuţiile, o amendă maximă pentru şoferi de 9.600 lei şi o perioadă maximă de doi ani în cazul suspendării permisului de conducere.

El a precizat că aceste sancţiuni sunt între prevederile finale incluse în proiectul noului Cod rutier, care va fi promovat sub forma unei ordonanţe de urgenţă şi adoptat miercuri în şedinţa de Guvern.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat însă ulterior că ar trebui făcută o dezbatere în Parlament în ceea ce priveşte Codul rutier, dată fiind importanţa şi efectele modificărilor, el arătând că este fundamentată şi adoptarea OUG şi că va exista o discuţie în Guvern asupra celei mai bune variante.

Martţi, Stroe a declarat, la finalul unei şedinţe a liderilor PNL, că s-a optat, ca decizie politică, pentru promovarea noului Cod rutier prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. El a menţionat că până miercuri se vor mai opera modificări la proiectul de act normativ.

În forma revizuită a proiectului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în 20 septembrie pe site-ul Ministerul Afacerilor Interne, sancţiunile din noua legislaţie rutieră au fost modificate substanţial faţă de proiectul de act normativ iniţial, cea mai mare amendă fiind stabilită la 9.600 lei, faţă de 16.000 de lei, iar suspendarea permisului, după un accident grav, urmând să vizeze o perioadă de cel mult doi ani, faţă de cinci.

În forma revizuită, făcută publică la nouă zile după cea iniţială, au fost incluse sancţiuni sensibil mai mici decât cele din prima variantă a proiectului.

La articolul dedicat claselor de sancţiuni, cele prevăzute la clasa a VI-a erau în forma revizuită între 51 şi 120 de puncte de amendă, ceea ce înseamnă că un şofer va fi obligat să scoată din buzunar până la 9.600 de lei. În forma iniţială a proiectului de act normativ, cea mai severă clasă de sancţiuni era între 125 şi 200 de puncte de amendă, respectiv o sumă maximă de 16.000 de lei.

Sancţiuni mai blânde decât cele din prima formă a ordonanţei de urgenţă sunt şi cele de suspendare a carnetului în cazul unor accidente grave.

Astfel, unul dintre articolele din forma revizuită a proiectului de OUG prevede că suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se dispune „pentru o perioadă de doi ani în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală sau decesul unei persoane dacă norma de circulaţie încălcată este conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a unui autovehicul, conducerea unui autovehicul pe una din căile autostrăzii în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia sau în care se desfăşoară în mod normal, depăşirea de către conducătorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus sau nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când instanţa de judecată sau, după caz, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea, ori încetarea procesului penal, pentru una din următoarele situaţii: lipseşte plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, a fost retrasă plîngerea prealabilă ori părţile s-au împăcat ori a fost înlocuită răspunderea penală”.

În prima formă a proiectului, cea mai aspră sancţiune de acest fel era suspendarea carnetului pentru cinci ani, „în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală sau decesul unei persoane dacă regula de circulaţie încălcată este conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a unui autovehicul, atunci când instanţa de judecată sau, după caz, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea ori încetarea procesului penal cu aplicarea unei sancţiuni administrative”.

Din forma revizuită proiectului a fost scoasă şi sancţionarea cu amendă din clasa a VI-a, plus suspendarea permisului pentru doi ani în cazul şoferilor care trec pe roşu.

Conform acestei forme a proiectului, nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului va fi sancţionată gradual, în funcţie de gravitatea consecinţelor, începând cu suspendarea carnetului pentru 60 de zile şi de la 6 la 8 puncte amendă.

În forma revizuită a proiectului au mai fost prevăzute între 51 şi 200 de puncte amendă, plus suspendarea carnetului pentru un an, în cazul accidentelor rutiere soldate numai cu pagube materiale după: neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune, precum şi nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere, Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere însoţite de indicatorul oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată; conducerea unui autovehicul pe una din căile autostrăzii, în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia; depăşirea de către conducătorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus; conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune.

 

sursa http://www.gandul.info

Distribuie:

One thought on “Noul Cod Rutier: în ce situaţii se aplică cea mai aspră sancţiune, de 2 ani de suspendare a permisului

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media