ASOCIAŢIA DE TURISM „CHINDIA”, 28 de ani de la înfiinţare

Înfiinţat la 15 decembrie 1983 în Târgovişte, la iniţiativa unui grup de tineri entuziaşti, pasionați de turismul montan, majoritatea ghizi ai Agenției BTT (Biroul de Turism pentru Tineret) Dâmbovița, Clubul de Turism „Sfinx” a primit apoi, în luna ianuarie 1984, denumirea oficială de „CHINDIA”. În primii ani, activitatea s-a desfăşurat cu sprijinul BTT Dâmbovița și al Casei de cultură a sindicatelor unde, de 28 de ani încoace, in fiecare miercuri, se țin ședințele ATC. Participări la concursuri teoretice şi practice de drumeţie montană sau la manifestări culturale, activităţi de marcare şi remarcare, precum şi acţiuni de întreţinere a potecilor în masivele Leaota şi Bucegi au făcut numele „Chindia” cunoscut atât la nivel local, în competiţie – dar şi în colaborare – cu alte cluburi existente la acea vreme (“Campanula ” – Fieni, „Naparis” – Pucioasa, „Morena” şi „Amicis” – Moreni), precum şi la nivel naţional. Începând cu 1989, s-a simţit un suflu puternic, prin infuzia de tinereţe a unor membri noi, proveniți atât  din zona de nord a județului sau din absolvenții Facultății de geografie a Universității Valahia din Târgoviște şi prin diversificarea activităţilor, mai ales în domeniul alpinismului, speologiei şi ecologiei. Anul 1991 a adus clubului recunoaşterea juridică, devenind prin hotărârea judecătorească nr. 34 din 17 mai 1991, „Asociaţia de Turism Chindia”. Au urmat ani de dăruire şi pasiune din partea multor tineri, care devenind membri, au deprins încet, încet, tainele muntelui sub îndrumarea celor mai experimentaţi. Zeci de acţiuni, sute de premii şi diplome, mii de oameni implicaţi pe lângă membrii asociaţiei în diverse activităţi specifice. Colaborarea cu multe cluburi similare din ţară, precum şi cu alte organisme din judeţ (Primăria Târgovişte, Consiliul Județean Dâmbovița, Crucea Roşie Dâmboviţa, Salvamont Dâmboviţa, Agenţia de Protecţie a Mediului, şcoli, licee, facultăţi etc) ne-au făcut şi mai cunoscuţi, datorită perseverenţei şi implicării voluntare în activităţi civice. Exuberanţa tinereţii, dar şi experienţa adunată peste ani, ne-au făcut să visăm la ţinte mai înalte. Aşadar, în august 1996, în cinstea momentului „Târgovişte 600”, şase temerari au pornit să cucerească cel mai înalt vârf al Europei, Elbrus – Caucaz – 5642m. Pe 18 august, s-au întors victorioşi, deschizând astfel seria expediţiilor externe. Acestea au continuat şi în anii următori: Kilimanjaro – Africa (1998), Aconcagua – America de Sud (1999), Matterhorn şi Mont Blanc – Alpi  (1999), Toubkal – Atlas (2000), McKinley – America de Nord (2002), Mont Blanc – Alpi (2003), Snowdown – Anglia (2003), Glen Coe – Anglia (2004), Pen y Fin – Anglia (2005), Antarctica – 2006, Mont Blanc – Alpi (2008). Purtătorii de stindarde în aceste acțiuni au fost Nicu Posta, Geo Badea, Ileana Bocanciu, Mihai Radu, Marius Popescu, Gică Burlacu, dar performanțele lor reprezentau antrenamentul în comun alături de alte zeci de montaniarzi pasionați. O bună parte din acțiunile de mai sus se încadrează în “Top 7”, topul cuceririi celui mai înalt vârf de pe fiecare continent. Pe măsură ce activitatea externă devenea din ce în ce mai performantă, nici cea internă nu a rămas mai prejos. Multe proiecte şi programe s-au derulat în asociaţie iar la împlinirea „majoratului”, în anul 2002, după 18 ani de activitate, a fost deschisă prima filială, la Pucioasa. Aceasta a funcţionat timp de doi ani, însufleţită  de inimoasa profesoară Cătălina Posta. Cu această ocazie a demarat şi programul „Educaţie prin Turism” (coordonat de Ileana Bocanciu – Fieni), constând în tabere de iniţiere montană pentru copii şi tineri. Prin detaşare, Cătălina Posta a continuat să se implice în acest program constituind în anii următori la Măgura, „Cercul Tinerilor Ecologişti”. În acest timp, un alt pui îşi deschidea aripile: Cercul de Turism Montan „Leaota”, coordonat de profesorul Geo Badea la Şcoala Generală Runcu.   În apropierea aniversării de 22 de ani, la 16 noiembrie 2005, a luat fiinţă filiala Fieni a Asociaţiei de Turism „Chindia”. Cu sprijinul Consiliului local Târgoviște, dar și cu cel al Primăriei  şi al Consiliului Local Fieni, expediţia „Antarctica 2006” a devenit realitate, iar programele „Educaţie prin Turism” şi „Antarctica, un colţ de rai” continuă. La 1 ianuarie 2007, o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană, Nicu Posta a inițiat “Top 27”, topul cuceririi celui mai înalt vârf din fiecare țară a Uniunii europene. Membrii ATC au cucerit, până acum, vârfurile Olimp / Grecia (2008), Teide / Spania (2009), Grossklocner / Austria (2010), Ta’ Dmejrek / Malta (2011). In attach, doua imagini – una de pe Olimp, alta de pe Teide. Simbolurile Municipiului Târgoviște, ale României au fost duse, la propriu, pe cele mai înalte culmi ale Europei.   Dragostea de munte, pasiunea pentru natură şi prietenia ce ne leagă de atâţia ani, fac ca numele Asociaţiei de turism „Chindia” să reprezinte o carte de vizită pe care vrem să o predăm cu mândrie peste ani, copiilor noştri…  

 

Nicolae POSTA Membru fondator Presedinte de onoare ATC



Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro