ARD şi USL se războiesc şi în comunicate de presă! Vezi ce reclamă fiecare formaţiune

COMUNICAT DE PRESĂ ARD

Alianţa România Dreaptă Dâmboviţa informează opinia publică despre metodele staliniste pe care Uniunea Social Liberală se încăpăţânează să le aplice şi în această campanie electorală.

Nu mai departe de marţi, 13 noiembrie, liderul Partidului Social Democrat Târgovişte, Cristian Stan, a convocat la sediul Organizaţiei Judeţene a partidului directorii instituţiilor deconcentrate ale statului, în majoritate funcţionari publici, pentru a le ordona implicarea în campania electorală. Cristian Stan le-a  solicitat acestora să facă liste cu subordonatii, pe care să îi oblige să vină la alegerile din 9 decembrie, sub supraveghere. Aceste metode reprobabile  ne amintesc de perioada de tristă amintire a guvernării Adrian Năstase, când funcţionarii din instituţii erau încolonaţi şi trimişi cu escorte la votare.

La întalnire au participat Luminiţa Preda, inspector general şcolar, Ovidiu Băşceanu, inspector general şcolar adjunct, Emilian Rusu, director  la Direcţia de Finanţe Dâmboviţa, Sorin Stoica , director la Direcţia de Sănătate Publică,  Nicolae Popa, director adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Cristiana Bucur, director la Direcţia Generală de Asistenţă Socială Dâmboviţa .

Mai grav, directorilor, în special celor cu atribuţii de control, le-a fost trasată sarcina de a contacta oamenii de afaceri pentru  a le cere să sprijine financiar campania electorala a Uniunii  Social Liberale. Toate semnalele pe care le avem relevă faptul că oamenii de afaceri sunt ameninţaţi cu verificări de la instituţiile de control,  pentru a fi intimidaţi şi a fi determinaţi să sponsorizeze campania USL.

Îi somăm pe  liderii USL să informeze opinia publică dacă la întalnirea de marţi a participat şi Gheorghe Pârvu, directorul adjunct de la Direcţia de Finanţe Dâmboviţa, Activitatea de Inspecţie Fiscală, dacă acesta este membru al Partidului Naţional Liberal şi dacă are sarcina de a colecta bani pentru candidaţii proveniţi de la PNL.

Totodată, solicităm organelor abilitate să ia măsuri ferme pentru ca această campanie electorală să se desfaşoare  într-o atmosferă de corectitudine şi legalitate.

Biroul de presă.

COMUNICAT DE PRESĂ USL

În legătură cu aberațiile transmise sub pretenția unui comunicat de presă de către ARD (PDL) Dâmbovița, aducem următoarele precizări:

Am înțeles, încă din clipa desemnării domnului Florin Popescu drept candidat pentru alegerile parlamentare, că vom avea de luptat cu o campanie de manipulare și propagandă mizerabilă, în nota cu care PDL Dâmbovița ne-a obișnuit. Ce se întâmplă zilele acestea e argumentul incontestabil că nu ne-am înșelat.

De la scrisorile ordinare trimise de PDL în numele candidaților USL, Ion Pârgaru și Sorin Roșca Stănescu, până la jalnicele fumigene de presă, spațiul de exprimare publică este acoperit zilnic cu cantități, parcă inepuizabile, de gunoi politic marca PDL.

Pentru corecta informare a opiniei publice, facem precizarea că am avut numeroase întâlniri cu membrii și simpatizanții Uniunii Social Liberale. Am avut și vom mai avea, pentru că astfel de întâlniri fac parte din firescul vieții unui partid politic.

Obișnuit cu dictatura portocalie pe care o impunea în anii când stăpânea județul, Florin Popescu are proasta impresie că toți îi seamănă. Și că, de unde intra el cu bocancii în instituțiile statului, ordonându-le directorilor de deconcentrate să slujească zi-lumină partidului, e regulă ca toți să procedeze la fel de iresponsabil.

Noi îl informăm pe Florin Popescu și pe aceia care-i sugerează strategia de campanie că târgoviștenii nu suportă să fie mințiți și manipulați, nu suportă să fie tratați cu dispreț, nu suportă să le fie jignită inteligența și să fie percepuți drept masă de manevră electorală. Dacă Florin Popescu are impresia că-i poate păcăli pe oameni doar zâmbindu-le electoral câteva zile ca să le obțină votul, înseamnă că nu-i cunoaște suficient. Și ne vom bucura pe 9 decembrie când, din fumurile aroganței cu care ne-a obișnuit, își va primi lecția pe care o merită!

USL Dâmbovița


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro