ortooxacell kiss2022.gif Flax

Ioan Viștea și Octavian Soviany, poezie în tandem

Coincidență sau nu cu Ziua Internațională a Poeziei, care este sărbătorită astăzi în întreaga lume, poeții Ioan Viștea și Octavian Soviany au lansat, ieri, la Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu două volume de poezie, Pe unde scot cămașa a fost dilema lui Ioan Viștea și Călcâiul lui Magellan al lui Soviany.

Octavian Soviany a recunoscut că un motiv important al dorinței de a lansa cartea sa la Târgoviște este că are foarte mulți prieteni aici. De asemenea, a povestit ce este cu acest călcâi al lui Magellan, spunând că de când era mic și-a dorit că fie precum Magellan, să călătorească cu vaporul. „Dumnezeu a vrut să nu mi se întâmple acst lucru, pentru că am călătorit cu toate mijloacele, dar nu și cu vaporul, iar aceasat a rămas pentru mine, o dorință neîmplinită.” a continuat autorul.

Despre Ioan Viștea a vorbit criticul literar Ștefan Ion Ghilimescu, care a deconspirat secretul autorului, mai exact că numele adevărat al lui Ioan Viștea este Sorin Ionescu. Poetul a adoptat acest pseudonim în anii ’80 când trei volume de-ale sale de poezie au circulat în samizdat și au fost citite la Europa Liberă.

O altă noutate a fost faptul că, deși este din Târgoviște, Ioan Viștea nu a lansat niciodată volumele sale acasă, deoarece chiar dacă scrie o poezie de impact social, o poezie uneori dură la adresa societății, Ioan Viștea este un timid. De data aceasta și-a luat inima’n dinți și a citit celor prezenți din poeziile sale.

Distribuie:

Un comentariu la „Ioan Viștea și Octavian Soviany, poezie în tandem”

  1. Regret ca nu am stiut de lansarea cartii tale la biblioteca judeteana.As fi dorit foarte mult sa particip. Felicitari pentru reusita-si renunta la timiditatea care te caracterizeaza .”Fii barbata Zoie ” Astept cu nerabdare un alt eveniment asemanator .FELICITARI !

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media