Aproximativ 2000 de membri de partid ai PSD Dâmbovița au decis, astăzi, prin vot, alegerea ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în funcția de președinte al organizației județene.
„Este o zi specială, încărcată de emoții, pentru că alegerea ca lider mă onorează și mă responsabilizează. Suntem o familie unită pregătită pentru toate bătăliile politice.” le-a spus Rovana Plumb, delegațiilor.
Tot astăzi, deputatul Corneliu Ştefan a fost ales președinte executiv al organizației, iar 21 de primari, consilieri, președinți de organizații sau membri au fost desemnați la conducerea PSD Dâmbovița ca vicepreședinți.