ortooxacell kiss2022.gif Flax

Radu Popa: “S-au împlinit 100 de zile în care USR și PNL au salvat COS”

Nici o veste bună pentru salariații COS Târgoviște, care în câteva zile vor intra în șomaj. Procedura preluării de către stat s-a blocat la Ministerul Economiei

Așteptăm de la Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, asumarea unor decizii, nu fumigene ieftine și clasica strategie de distragere a atenției publice!

Procedura pentru preluarea Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște este realizată după ani de muncă și demersuri, iar de trei luni așteaptă O SINGURĂ SEMNĂTURĂ, cea a Ministrului Năsui!  România stă să piardă ultimul combinat de oțeluri speciale pe care îl mai are, unitate care poate deveni strategică într-o perioadă de criză! 1000 de locuri de muncă și recuperarea a zeci de milioane datorie sunt posibile! Este nevoie doar de asumare “ a atras atenția, recent, Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa.

Deputatul PSD, Radu Popa, care a fost alături de salariații și la protestul de la Ministerul Economiei, critică neîndeplinirea acestei promisiuni făcută de actual putere în campania electorală, dar și în programul actual de guvernare:

S-au împlinit 100 de zile în care USR și PNL au salvat Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște și prin aceasta întreaga industrie de apărare. Oamenii serioși se văd după fapte, nu vorbe. Mai știu și eu vreo doi din aceiași categorie: după ce au ajuns pe scaun, au uitat tot… Așa cred ei că se face politică, mințindu-l azi pe unul, mâine pe altul și tot așa până la atingerea scopului lor ascuns. Doar că un om mai deștept decât noi a zis acum vreo 250 de ani că ”poți să păcălești câțiva oameni tot timpul și toți oamenii o perioadă, dar nu poți să păcălești toți oamenii tot timpul.” a precizat Radu Popa.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media