POVESTE DE VOLUNTARIAT: Costică Onel, viitor voluntar la Northampton – Anglia

Gazeta Dâmboviței vă propune o nouă campanie de presă, de data aceasta despre voluntari și voluntariat. Într-o lume dominată de bani și interese, voluntariatul pare doar o poveste frumoasă. Vom demonstra însă că poveștile există. Vă vom spune povestea a zeci de voluntari ai Societății Naționale de Cruce Roșie Filiala Dâmbovița, care au dedicat timp și efort în sprijinul semenilor lor. Urmăriți, în fiecare săptămână, de luni până vineri: POVESTE DE VOLUNTARIAT!

Costică Onel, în vârstă de 19 ani, este voluntar al Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa de cinci ani. Pentru el voluntariatul este un stil de viaţă şi nu vrea să renunţe la activităţile Crucii Roşii când va merge la Northampton, să studieze. El este elev în clasa a XII-a, la Colegiul Economic “Ion Ghica” Târgovişte, dar a fost deja acceptat la trei facultăţi din străinătate şi datorită rezultatelor ca voluntar. “Am câştigat, împreună cu ai mei colegi voluntari, naţionala de prim ajutor, anul trecut. Am fost rezervă, dar am participat şi la un caz în limba engleză, imaginat într-o mină, cu multiple victime. Este primul concurs câştigat. Când eram mai mic, am participat la multe concursuri în cadrul şcolii şi întotdeauna mi-am dorit să obţin o medalie, un trofeu. Cu acest rezultat mi s-a îndeplinit o dorinţă. Pe lângă aceasta, câştigarea concursului a fost un avantaj când am aplicat pentru o facultate în afară. M-au acceptat trei facultăţi, dar o să merg la Northampton, la Human Bioscience. O să lucrez mai mult cu AND-ul, cu ţesuturile, cu bio-chimia”, povesteşte liceanul. “Nu pot să renunţ la voluntariat. Vreau să mă înscriu ca voluntar la Crucea Roşie acolo”, adaugă el.

costica-onel-crucea-rosie (2)

costica-onel-crucea-rosie (6)

“Să împarţi pliante poate nu pare mare lucru, dar dai informaţii şi astfel faci ceva folositor”

A ajuns la Crucea Roşie datorită unui voluntar. “Teodor Tăbârcă mi-a spus despre activităţile de la Crucea Roşie şi m-a influenţat să mă alătur. Era momentul acela din viaţă, dorinţa de a cunoaşte mai multe persoane. El a mai adus la Crucea Roşie şi alte persoane, dar nu s-au menţinut. Pentru mine a fost o plăcere să vin aici. Era un mod de recreere şi ocazia de a învăţa să acord prim ajutor. Priveam cu admiraţie la cei din echipajul de intervenţie în caz de dezastre şi mă bucur că am ajuns să fac parte din el”, spune Costică Onel.

costica-onel-crucea-rosie (1)

costica-onel-crucea-rosie (3)

Prima activitate la care a particiat a fost o tabără, la Cerbul. “Am ajuns să cunosc persoane noi, deşi făceam parte din acelaşi grup şi să învăţ să acord primul ajutor. Apoi am fost chemat la tot felul de acţiuni, de la montare de corturi, la împărţit pliante. Să împarţi pliante poate nu pare mare lucru, dar dai informaţii şi astfel faci ceva folositor. Pur şi simplu te implici. Nu mai exişti tu, e muncă la comun cu un scop bun”, consideră voluntarul.

 costica-onel-crucea-rosie (4)

“Dacă aş avea puterea, aş face voluntariatul obligatoriu de la şcoala primară”

El crede că gesturile mici, dar făcute la nevoie, fac diferenţa. “De Sărbătorile de iarnă am mers prin tot judeţul să împărţim alimente. Era foarte frig, iar noi, îmbrăcaţi în spiriduşi mergeam şi împărţeam alimente. Era aşa o bucurie să vezi fericirea pe feţele celor la care mergeam. Nu conta frigul pentru că era mulţumirea că acei oameni o să aibă ceva de mâncare, de Sărbători”, îşi aminteşte tânărul. El îşi doreşte o schimbare şi are şi o propunere în acest sens, pentru o societate mai bună. “Dacă vrei să schimbi lumea, trebuie mai întâi să te schimbi pe tine. Iar dacă aş avea putere, aş face voluntariatul obligatoriu de la şcoala primară. Dacă toţi copiii ar fi ajutaţi să se dezvolte într-un mod bun, atunci în timp oraşul ar fi mai bun, pentru că oamenii ar fi mai buni. Activitatea de voluntariat m-a dezvoltat ca om şi m-a făcut să fiu ceea ce sunt”, crede Costică Onel, care îşi cunoaşte atât calităţile, cât şi defectele. “Îmi place să distrez lumea. Deşi încercsă fiu sobru, sunt tipul acela care trebuie să glumească, să-i anime pe ceilalţi. Ca şi voluntar, când e nevoie şi mă implic într-o acţiune, îmi place s-o duc până la capăt, oricât de grea ar fi. Mă vait mult, dar fac treabă. Ăsta sunt”, se caracterizează voluntarul Crucii Roşii Dâmboviţa.

 costica-onel-crucea-rosie


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro