PNL Târgovişte schimbă foaia:  Consilierii locali municipali trebuie să-şi prezinte raportul de activitate

Noua conducere a PNL Târgovişte schimbă regulile şi cere performanţă liberalilor angrenaţi în munca de partid!  Deşi recunoaşte că este un deziderat greu de atins, liderul Organizaţiei PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu a declarat recent că a  început demersurile pentru a se bate „de la egal la egal cu PSD”, la viitoarele confruntări electorale care stau să bată la uşă. Primul pas făcut în acest sens vizează dezvoltarea organizaţiilor interne, care trebuie să devină eficiente şi performante. De asemenea, Aurelian Cotinescu, liderul liberalilor târgovişteni îşi doreşte organizaţii puternice la nivel de cartiere, dar şi organizaţii de tineri, de femei, de pensionari, de oameni de afaceri… care să dorească binele oraşului în care trăiesc.

În vizorul preşedintelui PNL Târgovişte au intrat şi cei 8 consilierii locali ai PNL din CLM Târgovişte care vor fi nevoiţi să-şi prezinte raportul de activitate, de la învestire până în prezent, un raport care să conţină tot ceea ce au făcut în beneficiul târgoviştenilor, cu toate propunerile pe care le-au adus în aparatul administrativ al Primăriei… „Va trebui să mergem direct în cartiere, acolo unde am lipsit cu desăvârşire, să începem cu organizarea pe secţiile de vot, dar o organizare făcută bine, cu adevărat, urmată de organizaţiile de cartier, organizaţiile de studenţi, tineri, pensionari, femei, oameni de afaceri astfel încât aceste organizaţii să fie funcţionale şi să putem uşor-uşor să ajungem la un potenţial cu care să ne batem, de la egal la egal, cu PSD. Ştiu că va fi greu, ştiu că este un deziderat greu de atins, dar mă bazez pe faptul că Târgoviştea are un electorat care este înclinat spre dreapta în sensul că de-a lungul timpului am avut primari care au făcut performanţă în acest oraş, primari de dreapta… Relaţia cu consilierii noştri, avem opt consilieri municipali, poate fi sau nu poate fi o forţă această echipă, depinde cum ne propunem, depinde cum sunt mobilizaţi oamenii noştri şi depinde de proiectele pe care le fac. Vrem să cerem un raport al activităţii tuturor consilierilor… de la învestire până în prezent, un raport care să conţină tot ceea ce au făcut în beneficiul cetăţenilor, toate propunerile lor pe care le-au adus în aparatul administrativ al Primăriei şi să vedem exact întreaga lor activitate. Pe de altă parte, pentru hotărârile importante, ne propunem ca votul să plece din Biroul Local astfel încât consilierii să meargă, atunci când au de votat lucruri importante,  cu o temă clară şi să voteze unitar, să nu se mai întâmple ca până acum… în condiţiile în care unii votau cu „da”, alţii cu „nu”, unii se „abţineau”… şi la sfârşit nu mai înţelegea nimeni pe unde este PNL. Aceste lucruri trebuie să dispară”, a declarat Aurelian Cotinescu, preşedintele PNL Târgovişte.

 

 


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro