kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

PNL Dâmbovița, despre perchezițiile de la Cojasca: „Persoanele vizate se bucură de prezumția de nevinovăție”

Comunicat de presă

 

Acuzațiile halucinante ale unor lideri PSD, potrivit cărora cercetarea unor presupuse încălcări ale legii la Cojasca ar reprezenta, nici mai mult, nici mai puțin decât un act de poliție politică, dovedește fără echivoc faptul că politrucii d-lui Ciolacu nu-și pot depăși condiția de moștenitori ai PCR, rămânând tributari reflexelor anti-democratice care i-au făcut atât de nepopulari printre români!

Să spui, de la tribuna Parlamentului, așa cum face dep. Popa, că ”poliția condusă de dl. Guran a intrat peste niște oameni în casă” la Cojasca, este mai mult decât un găunos exercițiu de retorică politicianistă, reprezintă o incalificabilă mistificare a adevărului, o grosolană tentativă de manipulare a cetățenilor acestei țări.

La Cojasca, sub coordonarea unui procuror și cu mandat semnat de un judecător, polițiștii au efectuat percheziții într-un dosar privind eliberarea mai multor vize de flotant pentru persoane care nu ar fi locuit niciodată la adresele specificate în documente. Desigur, până la finalizarea cercetărilor, toate persoanele vizate se bucură de prezumția de nevinovăție.

De ce, însă, țipă ca din gură de șarpe liderii PSD? Să aibă legătură cu vorba din popor care spune că cel care strigă cel mai tare ”Hoții!” este chiar cel prins cu mâna-n buzunarul victimei?

Alungați de la putere prin votul cetățenilor acestei țări, liderii social-democrați se dovedesc, o dată în plus, incapabili de a înțelege fundamentul unui stat de drept și rolul instituțiilor statului într-o societate democratică.

PNL respinge categoric orice acuzație privind ingerința politicului în activitatea poliției sau a justiției. Ceea ce trebuie să acceptăm este că LEGEA e LEGE pentru toți. Și când ne convine și când nu pică prea bine.

 

Biroul de presă al PNL Dâmbovița

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media