Partidul Social Democrat: “Alegem ”Primul pas” spre dictatură?” (P)

”Dezbaterea lui Iohannis” – această sintagmă trebuie pusă în ghilimele pentru că definiția dezbaterii vorbește despre cel puțin două persoane iar astăzi, președintele încă în funcție va susține un monolog, întrerupt ocazional de laude din partea unor oameni de casă.

Faptul că Iohannis nu acceptă o dezbatere cu Viorica Dăncilă, care are în spate peste 2 milioane de voturi, ne arată că Iohannis nu are respect pentru democrație dar și că-i este foarte frică. Da, Iohannis este curajos doar atunci când nu are adversar. Îi este frică de orice adversar, fie că este politician sau jurnalist.

Conferința sa de săptămâna trecută ne-a arătat destul de clar că Iohannis nu poate acționa decât în mediu complet controlat. Conferința a fost anunțată din scurt. Practic, redacțiile au avut la dispoziție doar o oră pentru a pregăti conferința. Pentru ca totul să fie și mai clar, Iohannis a ordonat ca fotoreporterii să fie scoși din sală, îl deranjau blitz-urile.

Evenimentul de astăzi, desfășurat la fosta facultate Ștefan Gheorghiu, păstrează tradiția comunistă foarte adânc înrădăcinată în acea instituție – trebuie să existe o singură voce.

Suntem în 2019, suntem în Uniunea Europeană și în NATO dar astăzi vedem un prim pas spre dictatură. Altfel ne gândim acum la sintagme de genul ”guvernul meu” sau ” a fost nevoie să moară oameni”. Iohannis ne aduce aminte de Băsescu, ne aduce aminte de acel tip de conducere autoritară în care un singur om concentra toată puterea sistemului.

Întrebat care sunt realizările sale, domnul Iohannis ne-a răspuns prompt că singura sa realizare este demiterea unui guvern legitim. A unui guvern performant care a asigurat creștere economică peste media UE, care a mărit pensii și salarii și care a fost aproape de români.

La aceste alegeri prezidențiale românii nu aleg între Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis, aleg între libertate și dictatură, între prosperitate și austeritate.

Pe 24 noiembrie, trebuie să mergem la vot și să votăm cu inima! Să votăm Viorica Dăncilă, să votăm libertatea și prosperitatea! (Publicitate Electorală – Partidul Social Democrat)


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro