ortooxacell kiss2022.gif Flax

Marian Țachianu despre DN 71: “Este rea voință. Chiar nu se vrea să se facă. Vom vedea unde se vor duce banii”

Licitația pentru DN 71 s-ar putea relua, pentru că există prevăzuți niște bani în buget pentru acest obiectiv, a declarat recent deputatul PSD, Marian Țachianu. Acesta spune însă că ministrul Transporturilor nu dorește acest lucru și că, cel mai probabil, banii vor ajunge în alt județ.

DN 71 este bugetat în proiectul de buget. Suma est derizorie dar nu este scos de tot. Dacă ar avea bună Voință și s-ar ține licitația ar putea începe. Dar nu există nici o intenție în sensul asta. Înțeleg că are o altă poziție ministrul transporturilor, Drulă – Drumul Expres, Altă viziune, dar asta înseamnă minim 8 ani. Alte studii de fezabilitate, alte exproprieri și așa mai departe.

Dar în toată chestiune asta nu se vede decât rea voință. Pentru că nu are nimic de-a face un  drum expres care să nu treacă prin localități, cu acest proiect. Nu am nimic împotriva drumului expres, să îl facă și pe acesta, dar atâta timp cât s-a lucrat la acest proiect de modernizare a DN 71 pe patru benzi, ani de zile, și s-a ajuns în poziția în care se făceau exproprierile și vii și dai totul peste cap, înseamnă că nu vrei să faci nimic în țara asta. Banii erau asigurați, vom vedea unde se vor duce. Poate la Brașov, poate la Timișoara.” a spus Țachianu.

DN 71 este un proiect așteptat de ani buni de către dâmbovițeni. Cătălin Drulă, actualul ministru al Transporturilor, vrea o altă soluție pentru DN 71. El dorește realizarea unui drum expres, București – Târgoviște, care să fie finanțat din fonduri europene. CNAIR a reziliat contractual modernizării drumului la începutul acestui an. Noua soluție pe care o dorește Ministerul este Valahia Expres cu o lungime estimată de 59,5 km şi care va costa aproximativ 232 milioane euro (circa 4 milioane euro/km). Investiţia urmează a fi finanţată din fonduri europene nerambursabile, cu o parte de cofinanţare de la bugetul de stat. Drumul expres este a treia soluție tehnică pentru DN 71. În indicatorii aprobați, pentru prima dată în 2008, era prevăzută modernizarea drumului pe cele două benzi, pentru care s-a organizat o licitație și s-a atribuit lucrarea. Proiectul a fost oprit, aprobându-se noi indicatori care prevedeau lărgirea la patru benzi a drumului. Această soluție a fost abandonată în luna ianuarie a acestui an acestea, în favoarea Valahia Expres.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media