ortooxacell kiss2022.gif Flax

MĂNEȘTI: Bilanț al edilului Alexandru Constantin: 26 de proiecte, materializate în 4 ani

Încă un mandat plin al edilului comunei Mănești, Alexandru Constantin. Acesta a realizat un bilanț al ultimilor 4 ani, bilanț care arată 26 de proiecte realizate, plus proiectul de alimentare cu gaze la care s-au obținut toate avizele și pentru care există o sumă prinsă în bugetul local.

“Dragi locuitori ai comunei Mănești,

S-a încheiat un ciclu electoral de 4 ani, în care am încercat să rezolvam din problemele, lipsurile și neajunsurile din comuna noastră.

În acest mandat, administrația din Mănești formată din primar, viceprimar, angajați ai primăriei, consilierii locali, cu sprijinul PSD, am pus umărul la dezvoltarea localității noastre.

Am construit/reabilitat obiective de utilitate publică ce contribuie la dezvoltarea socio-economică și culturală a comunei Mănești, de care se folosesc copiii, tinerii și adulții din localitate.

În continuare, vă voi prezenta o sinteză a realizărilor noastre cu fotografiile lor, valoarea cu TVA, precum si sursa de finanțare.

Menționez că la investiția „Înființare distribuție gaze în comuna Mănești”, avem obținute TOATE AVIZELE ȘI AUTORIZAȚIILE și avem alocată suma de 29 miliarde lei din bugetul local. Cuantumul total al investiției „Înființare distribuție gaze” este în valoare de 75 miliarde lei, eșalonat pe 3 ani.

Avem promisiunea de la firma câștigătoare a licitației că va începe săpăturile după încheierea lucrărilor pe care le efectuează în Dragomirești. Îi așteptăm!” a transmis Alexandru Constantin.

Cele 26 de proiecte au surse de finanțare atât de la bugetul local, cât și cel de stat, dar și din surse europene tras în comună și vizează infrastructura rutieră locală, infrastructura educațională, cel culturală, dar și recreativă.

Alexandru Constantin candidează pentru un nou mandat de primar al comunei Mănești, din partea Partidului Social Democrat.

……………………………………………

 

Material realizat la comanda PSD Dambovita. Cod unic mandatar financiar: 21200019

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media