Ludovic Orban, la Târgoviște: „Partidul Național Liberal este coerent, unitar și în luptă cu PSD”

Vineri, 20 iulie 2018, chiar de ziua „Sfântului Ilie”, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban a efectuat o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa  pentru a participa la sărbătorile  prilejuite de zilele localităţilor conduse de edili  liberali. Liderul liberal de la centru nu a pierdut ocazia de a lua şi pulsul organizaţiilor PNL din localităţile vizitate. Vizate de preşedintele PNL, Ludovic Orban au fost localităţile Titu, Târgovişte (unde s-a întâlnit cu Biroul Politic Judeţean), Pucioasa, Bezdead, Găeşti şi Petreşti. La Târgovişte, preşedintele PNL, Ludovic Orban a susţinut o scurtă declaraţie de presă în faţa sediului PNL Dâmboviţa… „PNL Dâmbovița este într-un proces de reorganizare în urma demisiei survenite, practic a preluat interimatul prim-vicepreședintele Gabriel Grozavu, în conformitate cu prevederile statutare. Pentru organizarea Conferinței Județene sunt necesare, conform prevederilor statutare, realizarea alegerilor în organizațiile municipale, respectiv Organizația Târgoviște și Organizația Moreni. De asemenea, i-am solicitat domnului președinte interimar și echipei de la nivelul județului să profite de acest interval pentru a constitui organizații și pentu a face alegeri în toate localitățile în care nu avem organizații constituite în conformitate cu prevederile statutare. Activitatea Organizației Județene se desfășoară în parametri normali, conform obiectivelor stabilite în discuțiile pe care le-am avut”, a declarat Ludovic Orban, preşedintele PNL. Acesta a vorbit şi despre „întâlnirea de taină” a lui Vasile Blaga cu foşti PD-L-işti… „Am prezentat lucrurile așa cum au fost… Domnul Blaga, după achitare, a avut o discuție cu mine, mi-a spus că ar vrea să aibă o discuție cu câțiva foști colaboratori apropiați din fostul PDL, cu intenția clară de a-i mobiliza, de a-i aduce în dispozitivul de luptă al partidului și asta s-a întâmplat… Orice altă speculație privitoare la acțiunea care a avut loc la sediul PNL este neavenită. Sigur că unii au fost îngrijorați datorită modului cum a fost prezentată întâlnirea de zona de media, care este mai degrabă sub influența partidului de guvernământ, dar lucrurile sunt normale, Partidul Național Liberal este coerent, unitar și în luptă cu PSD”, a punctat liderul PNL.

Organizaţia Titu, în centrul atenţiei

Au fost analizate şi problemele Organizaţiei PNL Titu, care nu sunt deloc puţine… „Cu siguranță că la Titu mai există Organizație, chiar am avut o întîlnire la Titu cu peste 50 de membrii ai partidului din Organizația Titu… Și acolo urmează să clarificăm lucrurile și urmează să facem alegeri. Primarul este membru al Organizației, nu ne-am întîlnit pentru că dumnealui este plecat în concediu, dar voi reveni….Am fost la Titu, voi avea o întâlnire cu Biroul Politic Județean, după care voi merge la Pucioasa și la Bezdead, unde sunt zilele localității și terminăm la Găești și la Petrești. Voi discuta toate detaliile pe de-o parte de pregătirea alegerilor în bune condiții, toate chestiunile legate de campania privind pilonul II de pensii și în general de toate obiectivele stabilite pentru Organizație în decizia organismelor statutare la nivel național  și de asemenea modalitatea de abordare a bătăliei cu PSD, având în vedere că ne confruntăm aici cu un partid de guvernământ care folosește o mulțime de mijloace neortodoxe, de multe ori ilegale, pentru a intimida opoziția și pentru a încerca să diminueze opoziția care există în societate. În linii mari sunt mulțumit de modul în care se face opoziție, dar sigur că există întotdeauna loc de îmbunătățiri. Odată ce vor fi aleși noi lideri și la nivel municipal, mai ales în Târgoviște și la Moreni, vom organiza mai eficient lucrurile, vom asigura o legătură permanentă între consilierii noștri și cetățenii localităților respective, vom avea mai mule proiecte de hotărâri care să vină în întâmpinarea intereselor cetățenilor din Târgoviște, din județul Dâmbovița și la urma urmei asta trebuie să facem, consilierii noștri chiar dacă sunt în minoritate trebuie să reprezinte interesele oamenilor, trebuie să vină cu proiecte și soluții”, a conchis  preşedintele PNL, Ludovic Orban.

 

 

 

 

 

 


Valeriana heidelbergcement
Iohanis

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro