kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

L-a emoționat pe Chef Hadad! Un bărbat din Moreni și-a pus durerea într-o supă și-a adus-o în fața juriului MasterChef

Constantin Neagu, un florar de 42 de ani din Moreni, a venit în fața juraților de la MasterChef România și i-a încântat cu un preparat de senzație.

La prima vedere, supa lui Constantin pare un preparat obișnuit, însă bărbatul și-a pus în aceasta toată durerea simțită în urma pierderii celui mai mic membru al familiei. Constantin și-a pierdut copilul de doar 7 anișori într-un timp foarte scurt în urma unei tumori cerebrale de 3 centimetrii care recidiva constant. Cu vocea caldă, bărbatul spune că bucătăria îl ajută acum să treacă peste și că vrea să-și ducă mai departe visul.

 

„Știu ce simți tu în sufletul tău. Știu exact ce se întâmplă!”, a declarat Chef Joseph Hadad, emoționat până la lacrimi după ce, în urmă cu 13 ani, o afecțiune similară i-a răpus soția.

Constantin Neagu a impresionat juriul cu preparatul lui și a reușit să meargă mai departe în competiție.

„Se vede sufletul acolo, în farfuriile tale!”, a adăugat Chef Hadad și apoi i-a înmânat șorțul alb.

Bărbatul din Moreni a părăsit apoi platoul în lacrimi: „Tati, ți-am promis că-l iau…”

 

Sursă foto: PRO TV

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media