Cristian Mănguță s-a născut în localitatea Bezdead și a studiat la Sorbona. Este pictor, cercetător în arta plastică și profesor universitar la Universitatea Valahia, Târgoviște, autor a câteva lucrări de referință în domeniu.
-Proveniți dintr-o familie de artiști. De cât timp pictați și care a fost parcursul dumneavoastră profesional de până acum?
-Străbunicul meu avea preocupări artistice: sculpta obiecte de lemn, lucru care a fost preluat de bunicul meu și apoi de tatăl meu, Paul Mănguță, care a pictat, a sculptat, a modelat în lut, și a scris și câteva poezii. Eu și fratele meu l-am moștenit. Încă de când eram mic, eu am îndrăgit animalele și am început să le desenez, deci eram atras încă de atunci de acest mediu. Apoi am mers la școală și primul pas a fost la Liceul de Muzică din Târgoviște, unde am reușit cu domnul Ionescu să fac primii pași în pictură. Apoi am tot lucrat singur și am reușit să intru la Institut la Grigorescu, ca audient. Am făcut un an de liceu și unul de facultate în paralel. Deși erau unii care aveau mai multă experiență decât mine, am fost al doilea pe promoție. Am lucrat cu mulți profesioniști, am urmat un master și m-am perfecționat în domeniu. Ce vreau să menționez este faptul că sunt mulțumit să fi avut avut de a face atât cu arta figurativă, cât și cu arta nefigurativă. Este un lucru care m-a ajutat mult. De aceea, realizarea licenței mele a fost pe un ciclu cu lucrări de artă între figurativ și nefigurativ, lucrări care au fost expuse și la Muzeul de Artă din Târgoviște.
-Știu că pictați în ulei. Care sunt temele pe care le abordați? Ce vă inspiră?
-Regina artelor, de obicei, este pictura în ulei. Eu am lucrat, însă, și în tempera grasă, tempera slabă, acrilic, pe sticlă, dar și în alte tehnici post-moderne. Continuând studiile la Sorbona, am reușit să aprofundez pictura în ulei, în ceea ce privește tehnica în ulei, și a fost un nou start, în sensul în care m-am întors către tradiție.
Am făcut cercetare și la București și la Sorbona, dar și în Târgoviște, demers care s-a finalizat nu numai cu produsul cercetării științifice, adică unele culori realizate de mine, spre exemplu, dar și articole care au fost citate de reviste de prestigiu din lumea științifică, care abordează problema picturii în ulei. Astfel, dacă eu, până atunci, căutam să mă informez din anumite surse ale cercetării din Europa și eram, cumva, un învățăcel, am ajuns la un moment dat să fiu eu citat de acele surse.
De ce pictura în ulei? Pentru că oferă mai multe posibilități decât pictura în acrilic. Îți permite reveniri, transparențe. E mai bogată ca tehnică, mai veche și mai durabilă. Atunci, normal că înclin către un lucru care are foarte multe potențe în exprimarea asta, adică nu te limitează artistic.
-Dumneavoastră sunteți și profesor universitar, având studii la Sorbona? Cum se împacă cariera de profesor cu cea de artist? Aveți timp pentru amândouă?
-Ideea de artist se completează cu profesiunea asta de a duce mai departe zestrea artistică. La Universitatea Valahia Târgoviște am contribuit la apariția secției Conservare-Restaurare, lucru care s-a prelungit în educația plastică la Științele Educației. Totdeauna am fugit de istorie și am devenit profesor pe probleme de istorie. Am fugit limbi străine și, până la urmă a trebuit să urmez studii la Sorbona. Am fugit de predare, pentru că nu este ușor să lucrezi cu omul, întrucât nu toți sunt făcuți să-și dezvolte intelectul, și am ajuns să predau.
Am fost pus în situația să mă exprim în universul vizibilului atât cu pana, cât și cu pensula. Spunea Leonardo că ceea ce nu poate să facă pana, întregește pensula, adică scrisul îl completezi de imagine. Întotdeauna scrisul este însoțit de imagine. Și atunci, ca să mă pot exprima total, a trebuit să mă exprim cu ajutorul cuvintelor, dar și dincolo de ele.
-Ce ne puteți spune despre cercetările pe care le faceți în domeniul artelor plastice?
-Cercetarea este un lucru serios și pentru mine este o preocupare dincolo de facultate. Este un exercițiu, care presupune a adânci cunoașterea. Pe mine m-a interesat ca lucrurile care, inițial, dau impresia de iluzoriu, să le aduc în concret. Treaba asta nu poți să o faci decât prin experiment. Mama a fost profesoară de chimie și poate de la ea am preluat ideea de elemente de care ai nevoie ca să faci o artă veritabilă. Poți să îți creezi, de exemplu, materia cu care să lucrezi, ceea ce am făcut și eu. De ce? La magazinele de artă, materialul nu numai că este scump, dar și îndoielnic ca și calitate. Eu, dorind să realizez anumite efecte, mi-am personalizat materialul. Am vrut să obțin, de exemplu, un efect de sticlă, deci a trebuit să introduc în compoziție, elemente pe care le conține sticla.
-Se poate trăi doar din artă?
-Artistul nu caută neapărat bani. El își face opera. Dacă, la un moment dat, ea se va și vinde, asta ține de altcineva. Eu am făcut greșeala asta să dau o parte din lucrări și mi-a părut rău. Nu mai fac acest lucru. Lucrările mele se regăsesc acum pe simezele muzeelor, alături de nume mari. În ceea ce privește întrebarea, depinde la ce nivel faci artă și de factorii intermediari ai vânzării operelor. Depinde de multe lucruri.
-Oferă Târgoviștea sprijinul de care are nevoie un artist pentru a se dezvolta și afirma? Ce ne puteți spune despre lipsa unei galerii de artă?
–Fiecare oraș din țara asta are o galerie de artă, rămasă ca moștenire din Uniunea Artiștilor Plastici, organizația veche. Noi, când am avut-o, a ținut de primărie, care a încercat să o dea artiștilor să o gestioneze, dar aceștia nu au reușit. Apoi, au dat-o bibliotecii pentru copii, ca mai târziu să ajungă un sediu politic.
Pentru mine, ca pentru orice alt artist, ar fi fost necesar să existe un astfel de spațiu în care opera noastră să fie expusă din când în când celorlalți. Neexistând, artistul se va însingura și mai mult, va găsi alte posibilități să se expună pe o simeză sau își va face lucrările și le va ține într-un beci. Și se va bucura singur de ele.
Interviurile Gazetei: Actorul Liviu Cheloiu, despre teatrul independent
Facebook
WhatsApp
TikTok
