Claudia Gilia: “Interdicția de a părăsi domiciliul, care privește persoanele de peste 65 de ani, ea nu este aplicabilă”

Preşedintele OFSD Dâmboviţa, Claudia Gilia, a declarat astăzi că soluţia ca persoanele de pe 65 de ani să nu mai iasă deloc din casă nu este una aplicabilă. Aceasta atrage atenţia că autorităţile nu au mecanism legal şi financiar pentru ca să poată asigura hrana şi medicamentele acestora.

Suntem în faţa unei demonstraţii de incapacitate a actualilor guvernanţi de a gestiona criza. Dincolo de faptul că noile restricții anunțate de Președinte vin extrem de târziu, ele nu au fost însoțite de soluţii reale pentru românii aflaţi în carantină și izolare.

Mai mult, în ceea ce privește interdicția de a părăsi domiciliul, care privește persoanele de peste 65 de ani, ea nu este aplicabilă în mod real. De ce? Pentru că lipseşte un mecanism coerent care să se aplice la nivel local.

Practic, autoritățile locale nu au prevederile legale şi posibilităţile financiare de a face faţă acestor sarcini. În lipsa acestora, nu se face altceva decât o condamnare a seniorilor la dispariție prin înfometare sau prin lipsa tratamentului recomandat de medici.

Nu toți vârstnicii au copiii sau rudele în apropiere, iar primăriile nu au, realist vorbind, capacitatea de a asigura tuturor alimente și medicamente pe perioada acestei măsuri.

Guvernul României este obligat să intervină urgent pentru gestionarea acestei situații, cu o legislaţie clară pe care autorităţile locale să se sprijine ca să-i poată ajuta pe seniori!” a declarat Gilia.

 În această după amiază, preşedintele Klaus Johannis declara: “Persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident ca avem nevoie de masuri speciale, dar si de restrictii speciale. Si, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restrictii speciale, in sensul ca vor trebui, in interesul lor propriu, sa stea practic tot timpul acasa“.

Câteva ore mai târziu, premierul Ludovic Orban susţinea că informaţia este inexactă: “S-a rostogolit o informatie care nu e adevarata, cu privire la persoanele de peste 65 de ani, cele mai vulnerabile. Cei mai expusi imbolnavirii sunt persoanele in varsta de peste 65 de ani. Pentru a-i proteja, doar pentru a-i proteja!, se va institui aceasta interdictie de a iesi de la domiciliu, dar nu pe toata perioada zilei.  Va exista un interval orar in care se vor putea deplasa si intentionam sa le asiguram servire aproape exclusiva in magazine, farmacii, se vor putea deplasa ca sa faca o plimbare”

Lucrurile vor fi clarificate printr-o nouă ordonanţă militară.

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro