ortooxacell kiss2022.gif Flax

DÂMBOVIŢA Covid-19: Consilierii judeţeni au decis alocare de fonduri pentru un aparat de depistare a coronavirusului

Consilierii judeţeni au aprobat, astăzi, achiziţionarea de aparatură pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Printre acestea unui aparat de dectare a viruslui COVID 19.

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul Corneliu Ştefan, preşedinte PSD Dâmboviţa anunţa că noi, cei din conducerea Partidului Social Democrat, conducerea CJD şi toţi consilierii judeţeni, vor iniţia un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, care să aloce suma necesară pentru achiziţionarea unui aparat privind depistarea COVID 19, aparat care nu există astăzi în Spitalul Judeţean. „Așa cum promiteam ieri, un aparat de depistare a COVID-19 va ajunge, în cel mai scurt timp, la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Astăzi in ședința Consiliului Judetean Dâmbovița s-a aprobat cumpărarea în regim de urgență a unui astfel aparat, atât de necesar medicilor și dâmbovițenilor. Valoarea achiziției este de 320.000 de lei.
Am demonstrat, încă o dată, că toate se pot rezolva dacă există voință.„, a scris ştefan, astăzi, pe facebook.

În plus, în cursul săptămâni trecute, preşedintele CJD, Alexandru Oprea, a dispus alocarea sumei de 1.000.000 lei pentru achiziționarea necesarului întocmit de unitatea spitalicească: monitor funcții vitale (10 buc.), injectomat (15 buc.), aparat ventilație mecanică (3 buc.), videolaringoscop (1 buc.), paturi terapie intensivă (6 buc.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media