ortooxacell kiss2022.gif Flax

1000 de primari din România și Republica Moldova, reuniți în premieră la București

1000 de primari de pe ambele maluri ale Prutului se vor reuni la Palatul Parlamentului din București în cadrul Conferinței Reprezentanților Comunităților Locale din România și Republica Moldova. Evenimentul organizat de Grupul Interparlamentar „Prietenii Unirii”, Institutul pentru Cultură și Drepturi Europene, Platforma Unionistă Acțiunea 2012, în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, va avea loc duminică, ora 10:00, în Sala „C. A. Rosetti” (intrarea A 3, S 2, dintre Parcul Izvor).

„Relația specială și privilegiată dintre România și Republica Moldova trebuie consolidată și la nivel descentralizat. Fraternitatea între localități și între județe și raioane va deschide noi perspective pentru dezvoltare în domeniul economic, educațional, cultural și sportiv, al administrației publice locale. Conectăm oamenii pentru a conecta statele”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

În cadrul unor grupuri de lucru, reprezentanții comunităților locale vor discuta despre opțiunile de înfrățire, despre oportunitățile de colaborare și specificul proiectelor prin intermediul cărora pot fi obținute finanțări nerambursabile. 

Guvernul de la Bucureşti îşi propune să stimuleze cooperarea la nivel local între România și Republica Moldova.

„Vrem să privilegiem acele comune sau acele oraşe din Republica Moldova care au înfrăţiri cu comune sau oraşe din România”, a declarat în luna februarie premierul Dacian Cioloș.

 infratiri

Platforma Unionistă Acțiunea 2012                                                                                           05 aprilie 2016

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media