Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

Aproximativ 130.000 de turiști au vizitat muzeele dâmbovițene

La final de an Complexul Național Muzeal Curtea Domnească face bilanțul. Deși, comparativ cu anul trecut numărul vizitatorilor este puțin mai mic, muzeele dâmbovițene au fost vizitate în anul 2013 de 129.998 de iubitori ai istoriei și ai trecutului Târgoviștei. Cel mai vizitat obiectiv rămâne și anul acesta Ansamblul Monumental Curtea Domnească, unde cei 33 … Citește mai mult

Povești de viață: Patru dâmbovițence, despre cât de greu este să fii student în Anglia

În fiecare an, zeci de studenți dâmbovițeni pleacă la studii în străinătate, cu încrederea că își vor contrui un viitor mai bun, chiar dacă viața într-o altă țară nu este ușoară, iar familia și prietenii nu le mai sunt aproape. Am ales să stăm de vorbă cu patru tinere dâmbovițence, acum studente în Anglia, despre … Citește mai mult

Universitatea „Valahia” își face fermă, lângă Târgoviște!

oros_birou

Universitatea “Valahia” din Târgoviște așteaptă răspuns din partea Uniunii Europene pentru finanțarea unui proiect inedit, al unei ferme în domeniul agriculturii durabile. Aceasta ar urma să fie înființată undeva lângă Târgoviște, dar responsabilii universității nu vor să dezvăluie locul, până când instituția nu primește acordul de finanțare. Ferma va fi un centru de cercetare în … Citește mai mult

Astăzi se serbează Sfântul Ștefan

Sfântul Ștefan este prăznuit pe 27 decembrie, în a treia zi după Nașterea Domnului. Tradiția creștină spune că Ștefan este primul diacon. Mărindu-se numărul creștinilor după întemeierea Bisericii, a crescut și numărul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost aleși din cadrul comunitatii, șapte bărbați „plini de Duh Sfânt si de înțelepciune” care … Citește mai mult

Clasa de arte vizuale a Școlii Octav Enigărescu câștigă premii internaționale

Școala de Arte Octav Enigărescu are o activitate intensă, care se vede prin rezultatele obținute. Fie că vorbim despre clasele de muzică populară, muzică clasică sau arte de orice fel, instituția mai sus amintită are rezultate ce îi mulțumesc atât pe părinții care își trimit copiii să învețe, cât și pe elevi și profesori. Una … Citește mai mult

Catedrala din Târgoviște, loc de sărbătoare

Miercuri, 25 decembrie 2013, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala din Târgoviște, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși. În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat faptul că marea sărbătoare a Naşterii Domnului ne umple sufletele de lumină şi de … Citește mai mult

Admitere la facultate numai pe baza notelor de la Bac

Veste nu prea bună pentru elevii care anul viitor susțin Bacalaureatul și doresc să se înscrie la o facultate. O ordonanță de Urgență privind modificarea legii educației naționale a fost adoptată ieri de către Minister, prin care s-a hotărât că pentru admiterea la facultate se vor elimina notele obținute în liceu în calcularea mediei de … Citește mai mult

Proiectul „FotojurnalisTIC” premiat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

La cea de-a treia ediție a Galei Presei Dâmbovițene a filialei Ion Heliade Rădulescu a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care s-a desfășurat vineri, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene Dâmbovița a fost premiat, pentru prima dată, un proiect organizat de Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, mai exact FotojurnalisTIC, proiect inițiat de … Citește mai mult

În această seară se colindă. Vezi aici istoria colindei!

Tradiția colindatului vine din moși strămoși, însă pentru noi, românii are o semnificație cu totul specială. Acum câțiva ani cetele de copii se strângeau chiar și la oraș să colinde. Mergeau din scară de bloc în scară de bloc și reînviau acest obicei, ce își are rădăcinile în satul românesc. Acest obicei a fost adaptat … Citește mai mult

CULTURA DE SÂMBĂTĂ – Ionuț CRISTACHE: ARGUMENT

argument_11_mai

                    EDIȚIA numărul 33…  Ultimul număr al suplimentului din acest an, o ediție de  CRĂCIUN,  o lectură de sărbătoare, în liniștea de iarnă îngândurată… Știți cum se întreba  Constantin NOICA?  Astfel:  care-i binele? Vrem numai „mai binele”… Așa procedează cu noi, în definitiv, toți politicienii, de un fel sau de altul, ei ne vor … Citește mai mult

ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE: NERO, BRAC GERMAN: Episodul treisprezece

În amintirea prietenilor mei, NERO (brac german) și BLACHI  (maidanez de elită) care au trăit fericiți pe strada LINIȘTEI, la numărul 17… 13. Elicopterul sosește imediat după masa de prânz. E soare, e cald, nimic nu mișcă pe insula Hokay. Voi pleca peste câteva ore. Stau de multă vreme pe banca noastră, Nero a rămas … Citește mai mult

LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ: PATRU LAME DE CUȚIT

1.       PROFILUL  ALEGĂTORULUI  HUO   *Alegătorul Huo e majoritar în spațiul românesc. Când vine de la vot, omul Huo are conștiința datoriei împlinite și e convins că a votat cum trebuie. Spune clar motivul alegerii sale: „Așa nu se mai poate”. Omul Huo reprezintă electoratul majoritar, care are o expresie emoțională la urne. Votează de … Citește mai mult

SUBSTITURI – Dana NEACȘU: EPISODUL unu…

dana_neacsu_front

Pentru  Ticuţǎ– pentru cǎ a fost  şi  Paul-Mircea –pentru cǎ   n-a știut…     „Nothing human disgust me unless is unkind, violent.” (Hannah, in The Night of the Iguana)   când te naști ți se dau                                                            două șanse: să fii fericit                                                                  ori să te sinucizi. Majoritatea le ignorăm pe amândouă.                                                                  New York, … Citește mai mult

SOVIANYSME

Charles Baudelaire   Flaconul   Există și parfumuri ce fac parcă poroasă Orice substanță. Sticla ușor o penetrează. Desferecând un cufăr adus din Orient A cărui broască scoate un scârțâit strident   Sau într-o casă goală câte-un dulap în care Simți, neagră, prăfuită, a timpului odoare, Se-ntâmplă să mai afli vreun vechi flacon: sicriu Din … Citește mai mult

ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI: DESPRE MORALĂ ȘI MORALITATE

constantin-vaeni-882649l

          Despre ceea ce ni se intampla azi, pentru ca admitem sa ni se intample, despre moralitate si lipsa acuta de moralitate care domina societatea in care traim, despre ipocrizia si oportunismul devenite cronice, despre lipsa de sinceritate, de onestitate si despre slugarnicia multora dintre reprezentantii de azi ai intelectualitatii , despre limitele dintre libertatea … Citește mai mult

MELANCOLII – Constanța POPESCU

constanta

În noaptea bucuriei În noaptea bucuriei care vine vom fi singuri cu iubirea. Nedezmeticitul început așteaptă la ușă. Nu știe la care să intre. Așternem covorul de vorbe, șoaptele împachetate le desfacem pe rând, exces de tandrețe etalăm, arogant omorâm doar tristețea și ștergem urma de lacrimă ca un mesaj al sorții. În noaptea aceea, … Citește mai mult

JI-PISME DE SÂMBĂTĂ: ALTFEL DE POEME de Puiu JIPA

MOTIVAȚII  SUBIECTIVE   Iniţial, am citit poeziile lui Corneliu Jipa cu zâmbetul complice al celui care, uneori, se joacă el însuşi de-a poetul. Postate pe cea mai frecventată reţea de socializare şi publicate apoi în Cultura de sâmbătă, poeziile, prin dimensiunile reduse şi prin aerul de a fi scrise sub imboldul inspiraţiei de moment, păreau … Citește mai mult

JUNIORI DE CARABELLA – Alexandru Marius DINCĂ: Despre școală în general…

O șosea imaculată în mijlocul pustiului, o mașină de modă veche, dar bine întreținută și un miros angelic… Un soare puternic, peisaj extraordinar… vară! Un zgomot. Pentru prima dată ciudat, apoi din ce în ce mai cunoscut. Exact… Sună ceasul. Visul dispare în negura minții tale și încerci să nu îl pierzi. Nu poți… Alarma sună prea … Citește mai mult

CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA

Când desenez sau pictez ceva, de cele mai multe ori, este ca și cum aș transforma gândurile și emoțiile în forme și culori… Cuvintele marelui Nicolae Grigorescu exprimă în totalitate această metamorfoză : „Fă ce simți și atâta cât simți… unde nu te mai mișcă lasă paleta jos: lucrul tău, fiind numai sinceritate, va crește și se va desăvârși … Citește mai mult

POMPIJIPISME

Se ia un filosof- fotograf, Pompiliu ALEXANDRU, se amestecă bine cu un actor- poet, Puiu JIPA și iese un pompijipism comentat… Asta e! Sunetul ăsta al ploii care s-a oprit, ca un nod în gîtul seninului… (doar e)   Citeşte şi Roman foileton, NERO, BRAC  GERMAN, episodul 13 … LA BORTA  RECE, cu domnul Radu PĂRPĂUȚĂ, … Citește mai mult

LONDRA LA PAS – Cristian Gabriel GROMAN: Colindă pentru părinți

poza_-_Londra_la_pas

A sosit din cer Ajunul Cu-n toiag şi-o nuieluşă… Vestind lumii-ntregi Crăciunul Şi-a bătut uşor, la uşă…   Ne-a-ntrebat dacă-l primim L-am poftit îndată-n casă Lângă foc să-l găzduim Şi l-am aşezat la masă…   Îngheţat era, moşneagul C-a făcut o cale lungă De-ajutor i-a fost toiagul Pe la noi ca să ajungă…   „- … Citește mai mult

RAFTUL CU PROZĂ SCURTĂ – Ioan VIȘTEA: DRUMUL LA ZID sau CINICA

Pe la 1810, cu prilejul  săpăturilor pentru extinderea  felinarelor de noapte în Bucureşti, lopata unuia dintre zilieri se împiedică cu un zgomot dogit în carcasa unei cutiuţe din tablă. În afara împrejurării şi a locului în care o aflase nu se remarca prin nimic. Era o cutiuţă cu capacul boltit, asemănător cuferelor numai că la … Citește mai mult

AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – Puiu JIPA: ANUL CARE NU A FOST

A fost un an abulic. A fost un an aiuritor, cu vară foarte caldă. N-am înțeles nimic din anul ăsta. Aștept bilanțurile altora, poate voi afla pe ce lume am trăit. A fost un an haotic, cu proteste, cu recolte bogate, cu miniștri la fel de dobitoci ca pe vremea ailaltă, cu bancuri din ce în … Citește mai mult

CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN: Spiritul Crăciunului Omniprezent

barsanu

De dată acesta hârtia ar vrea să rămână albă. Nu sunt multe lucruri de spus, pentru că sărbătoarea Crăciunului spune totul. Asta dacă ştim să ascultăm, dincolo de jingle-uri, reclame, radio, promoţii, cumpărături, petreceri şi chefuri. V-aţi gândit vreodată să ascultaţi colindele de Crăciun? Cu adevărat să le ascultaţi, mesajul lor, spiritul lor vessel, dacă le-am asculta cu atenţie … Citește mai mult

STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA: Poveste de Crăciun

Se apropie sărbătorile. Toată lumea aşteaptă nerăbdătoare tăvălugul zilelor libere, de parcă zilele au intrat în sac, de parcă este prima dată când vine Crăciunul, de parcă este ultimul an nou ce mai poate fi sărbătorit. Toată lumea intră în stază pentru o vreme, oraşul devine pustiu, pe străzi mai aleargă câţiva câini rătăciţi. În 2012, toţi aşteptau … Citește mai mult

JUNIORI DE CARABELLA  –  Daria   STEMATE:  Care spirit, d-le?

Zice-se că vin sărbătorile; simt și eu asta cu fiecare teză pe care o greșesc cu brio. Ai mei sunt crispați rău de tot și se enervează repede, parcă grăbindu-se undeva. Se fac planuri peste planuri care se anulează insă în următoarea zi, telefoane, discuții în contradictoriu și, în general, o amețeală continuă ce planează … Citește mai mult