VALAHIA zerobet MissTwist kiss2025a.jpg

Polițiștii dâmbovițeni vor participa la cursuri de pregătire în domeniul drogurilor

În perioada 19-23, respectiv 26-30 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița participă la cursuri de formare în domeniul drogurilor, cursuri realizate cu sprijinul Agenției Naționale Antidrog. Scopul unor astfel de cursuri este acela de a dezvolta rețeaua locală de profesioniști care să elaboreze și să implementeze proiecte de prevenire a consumului … Citește mai mult

RĂZBOIUL DE LÂNGĂ NOI – Alexandru ȘTEFĂNESCU – Cobra și mangusta

Când ne gândim la fauna zonelor calde, nimic nu inspiră mai multă teamă decât temuta cobră. Mușcătura ei teribilă include suficient venin cât să ucidă zece oameni sau chiar un elefant. Totuși, teribila reptilă pierde deseori lupta contra unui mamifer mic și deloc fioros: mangusta. Micuța herpestidă provoacă șarpele mușcându-l de coadă, apoi îl obosește … Citește mai mult

EDITORIALUL DE MIERCURI… ALTFEL – Ioan VIȘTEA – Înger căzut din vis într-o aripă

Înger diliu cu aripile-n transă, din zorii vineţi, bulevardul, gara se-nfiripă.   Burg rotofei sustras dintr-un clişeu cu vechea hansă şi cu alcoolicii trăgând licori pe gât şi pipă.   Înger diliu, neprihănit, acolo, într-o vară, pe şolduri de statuie am dezlegat misterele ascunse-n teoreme.   Simţeam în termometre cum febra nerăbdării ne-mpresoară şi cum … Citește mai mult

Cum se vor calcula mediile în noul an școlar? Sorin Ion explică întregul proces

Secretarul de Stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a explicat în cadrul unei emisiuni televizate cum și când se vor calcula mediile în noul an școlar, având în vedere noua structură. Astfel, va exista o medie anuală pentru fiecare materie în parte, medica care se va rotunji și o medie generală care se va rotunji … Citește mai mult

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Între două epoci

   Multe dintre comentariile prilejuite de moartea Elisabetei a II-a au subliniat faptul că evenimentul marchează sfârșitul unei epoci și, desigur, începutul alteia. Pe undeva, parcă se aștepta ceva care, simbolic, să fie asociat sfârșitului unui fel de tipar istoric; a unuia care pare să fi marcat în mod evident modernitatea recentă. Este vorba despre … Citește mai mult

4 elevi din Dâmbovița se pregătesc să aplice la universități din America

Echipa Tides of Hope formată din Alex Soroiu, Eric Udrea, Istrate Bianca și Petre Ștefania s-au întâlnit cu echipa OPEN -Organizația pentru Prioritizarea Educației conform Normelor recent pentru a discuta o posibilă colaborare pentru implementarea proiectului H.E.R.O. – Help-Educate-Report-Overcome. Echipa OPEN i-a primit cu brațele deschise pe cei de la Tides of Hope și împreună … Citește mai mult

EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Note despre literatură (LXII)

   Măreață este Iliada lui Homer. Neîntrecută este povestea aheilor care, timp de 10 ani, se întrec în vitejie pentru a cuceri cetatea Troia, apărată de legendarii și virtuoșii ei conducători.  Totuși, nu m-am putut împăca niciodată cu vicleșugul calului de lemn, gândit și făcut ca dar otrăvit troienilor. Și se spune că inventatorul acestei … Citește mai mult

Stagiunea la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște se deschide cu spectacolul „Frumos e în septembrie la Târgoviște!”

Frumos e în septembrie la Târgoviște! Frumos e în septembrie la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște! „Frumos e în septembrie la Veneția” e spectacolul care deschide stagiunea la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște. Și e tare frumos! Spectacolul. Veniți să-l vedeți vineri, 16 septembrie, ora 19.00, la sala Studio! Un spectacol-coupé de Teodor Mazilu, în regia lui … Citește mai mult

Tabără pentru echipele de robotică din țară, la Hotel Gâlma

În perioada 9-11 septembrie 2022, s-a desfășurat, la Hotel Gâlma din Moroeni, proiectul “Roboți în tabără”, proiect finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița și organizat de Asociația “Noi Zidim Viitorul” din Târgoviște, asociație care sprijină echipele de robotică Phantom Robotics și UnderConstruction de la Colegiul Național “Constantin Carabella”. La eveniment au participat 50 de persoane din … Citește mai mult

Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița solicită rectificarea, de urgență, a criteriilor de acordare a burselor școlare

Ministerul Educației elimină bursele de ajutor social pentru elevii ce nu pot fi școlarizați în localitatea de proveniență În data de 7 septembrie 2022, Ministerul Educației a emis ordinul 5379/2022, privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor școlare. Principala modificare ce a fost realizată de către Ministerul Educației este eliminarea completă a bursei de … Citește mai mult

ULTIMA PĂLĂRIE – Dorin TUDORAN – Altă istorie de septembrie…

De la tracomanie la dacopatie până la victoria finală!      Incapabili să rezolvăm problemele prezentului și să ne pregătim un viitor mai de Doamne-ajută, deseori – aș spune chiar ciclic – recurgem la aromele unui trecut mitologizat până la absurd. S-ar putea să fie felul nostru de a spune: „Nu mai avem nimic de făcut. … Citește mai mult

TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Doruri și miasme

   E vremea castanelor și în Marea Britanie… Mă uimește uneori similaritatea florei din Țara Galilor, cu cea din România. Poate că privesc mai atent natura, pe măsură ce învăț să o apreciez mai mult, dar primăvara a început în ambele țări cu narcise și lalele, au urmat apoi magnoliile, florile de măr și de cireș, lalelele, garofițele, … Citește mai mult

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – (Re)Întoarceri

Trompa lui Eustachio, de Adriana Ruță Neagoe, casa de pariuri literare    Fiecare pas înainte este însoțit de o privire ce rămâne puțin înapoi, de acea căutare a luminii ce va face posibilă umbra și însoțirea ei, continuarea împreună a căii pe care corpul și amintirile lui au plecat, către care merg mai departe și rămân … Citește mai mult

DINCOLO DE RIMELĂRI – Șerban FOARȚĂ – Primăvara, într-un blog de gheață!

[Domnului Radu Cosaşu]      Un blog de locuinţe, cvasivechi, cu cca 90 de blogatari. La et. V, ap. 24, un elev se chinuie să-nveţe, la istorie, despre aşa-zisa Blogadă a lui Napoleon, continentală. Răstimp în care, tac-su, fără chef, răsfoieşte un blognotes gros, iar maică-sa îl iscodeşte pe băiat din ce dă, mâine, teză la … Citește mai mult

Patru cărți despre, din și cu Târgoviștea noastră! Un eveniment marca Gazeta Dâmboviței

Un nou eveniment cultural sub egida Gazeta Dâmboviței a avut loc, joi, 8 septembrie în foaierul Cinematografului Independența din Târgoviște. În colaborare cu Teatrul ‘Tony Bulandra” și editura „Bibliotheca”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgoviște au fost lansate 5 cărți din colecția Gazeta Dâmboviței. RADU STATE: Tableta de joi – Târgoviștea în 100 de tablete. Radu … Citește mai mult

LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH

George Bacovia – 4/16 septembrie 1881, Bacău–22 mai 1957, București   „Socotit în timp, Bacovia rezumă anticipat epoca noastră, prin influenţa unor mijloace artistice secundare; iar universul său poetic rămâne, tipologic, ca un obsedant şi neliniştitor document moral.” – Vladimir Streinu. „Legenda bacoviană a şi creat contrastul necesar caracterizării psihologice a lui Bacovia, marele, esenţialul, … Citește mai mult

EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Indagatoris

călătorii călătorii sunt în fiecare încercare a firii de ieșire din lume, în fiecare răspândire a ei printre stelele fixe, către stelele reci. călătorii sunt tot ce se (dez)alcătuiește odată cu fiecare plecare, plecare ce își duce călătorul în corpul vid al fiecărei căderi ce urmează o fire fragilă asemenea umbrei călătorii sunt cele ce … Citește mai mult

TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Portocala mecanică

Dacă poate să facă numai bine sau  să facă doar rău,  atunci el este o portocală mecanică –  adică are aspectul unui organism încântător de culoare și suc,  dar este de fapt doar o jucărie mecanică care trebuie să fie înfășurată de Dumnezeu sau de diavol.      Dincolo de libertate și demnitate este o carte … Citește mai mult

Șansă și pentru liceenii dâmbovițeni de a studia în SUA. Detalii despre Programul FLEX 2023-2024

American Councils for International Education anunță deschiderea unei noi runde de candidaturi pentru bursele Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2023-2024          Ambasada Statelor Unite în România alături de American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) și de Ministerul Educației Naționale invită liceenii cu cetățenie română să participe la Programul … Citește mai mult