(a)casă
era un vis frământat de lumină. un vis lung așa cum nu sunt visele de obicei
ezitam și mă lăsam dus în brațe de această vietate, mă lăsam prins de privirea necunoscută lăsată în spate de privirile ei
se simțea așezarea unui sunet alcătuit și ițit în fiecare urmă lăsată de poarta aceasta deschisă și totodată închisă. eram încordat, eram transparent și așezat într-o lumină cum numai o oglindă poate memora și păstra pentru un vis suficient și lucid
eram pe un drum, pe drumul acela nesfârșit spre acasă spre acea locuire ferită și nespusă de gând. mai departe plecarea pe străzile nopții odată cu sunetul lung al căderii în firea tristeții, în afară de somn, în afară de vis sau de orice mirare mai poate să stea, mai poate să încapă și să se desfacă în noapte, în această mereu caldă, mereu calmă îndepărtare și în această nesfârșită vreodată însingurare
răceală sau frig se simte după fiecare plecare la drum, după fiecare uitare și rătăcire în această întinsă și închisă de tot ezitare, iar acasă este un infinit de locuri unde poți să ajungi
fiecare pas impune o privire înapoi, fiecare privire lasă o urmă așternută și mișcată de un siaj luminos despre tine, despre toate privirile primite neuitate vreodată
acasă ajungi, nu rămâi, ci pornești obosit mai departe
curajul rămâne cumva dubios povestind despre mersul acesta în visul păstrat dintr-o noapte, se așază stările lui și pe pielea dispusă să îi scrie mesajul, să-l așeze în fiecare por ce îi poate păstra strălucirea, care îi poate arăta tot ce ține ascuns prin culori și cuvinte
călătoria deschisă a minții, trupul încins, excitat de plecare
nicio cădere nu poate să-nghită asemenea stare, iar acasă rămâne cuvântul dator să adune întreg acest gând rătăcit, întristat de pe drumuri
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…