Dragul meu fost elev , Pompiliu Alexandru a scris în ultima lui Tabletă de miercuri despre o limită a Divinității. El se întreabă; Titlul irită, nu-i așa? Cum poate Infinitul să fie limitat? Cum poate Dumnezeu să fie în limită? Erezie! Totuși, la câte argumente raționale s-au creat în istorie prin care existența lui … Citește mai mult
încoace și-ncolo se aud numai pași încăperile sînt arse de umbre (tîrziu) pe-alocuri mi-era teamă pe-alocuri mi-era frig am inventat toate astea ca să-ți spun că mi-e teamă și frig (continuu are) voi avea grijă să trag storurile nici noaptea să pătrundă voi avea grijă să uit zilele cînd te speriai de umbre … Citește mai mult
Bine, mulțumesc, ar răspunde marele demnitar din titlu, dacă ne-am întâlni în carne și oase, ceea ce pentru un profesor e rar și emoționant. Am avut câteva situații în care aș fi putut adresa întrebarea, cu schimbarea pronumelui, dar cu păstrarea verticalității, căci am trăit o vreme în lumea oficială și se putea întâmpla și … Citește mai mult
Că e motivat doctrinar, ori identitar – nu prea contează – ambâțul politicianului a generat mai totdeauna un potop de nenorociri asupra semenilor săi. Istoric, este o chestiune verificabilă. Chiar și la o privire superficială, este evident că un atare vârtej motivațional care se autoalimentează, cum este fenomenul ambițiilor de putere întâlnit în regnul … Citește mai mult
Trupul și litera ascunse în ce se vede din lume Viața neauzită, ascunsă a organismului e dincolo de piele – trecu un gând banal prin mintea lui buimacă. Sau poate presimțirea unui gând. O viață fabuloasă, imposibil de povestit, de care cei mai mulți se jenează cu o prostească pudoare, continuă să curgă în gândul … Citește mai mult
În orășelul cu șapte stejari Unde răsare toamna anul ăsta, Și unde s-a pus galben pe vrăjari, Și unde vântul ne ridică fusta; Aici în orășelul calm și fără blocuri, Cu străzi cuminți, la număr numa’ două, Pe unde umblă damele pe tocuri; E azi senin de-albastru și nu plouă. S-a pus de târg de … Citește mai mult
Creta, septembrie 2024 De ce suntem atât de muritori într-o lume ce pare atât de nemuritoare? de ce trebuie să îmi amintesc asta constant, de parcă după fiecare colț mă așteaptă un sfârșit, de parcă fiecare clipă ar fi ultima si deși ar putea, parcă aș vrea să nu se simtă așa? … Citește mai mult
Vorbe din cotidianitatea medie 7. La întoarcerea spre casă… Am văzut angajata Amanetului măturând în fața firmei, în vreme ce un bătrân aștepta înăuntru. Am văzut un om ca la 50 de ani, așezat liniștit în fața semaforului, urmărind sosirea verdelui, apoi a stat pe loc după ce verdele a venit, lăsându-i pe ceilalți să … Citește mai mult
1.În loc de poezie de septembrie … Marco Polo, cititorul… Motanul meu e un cititor pasionat, citește tot ce citesc eu, aș putea crede că îmi verifică lecturile, dacă nu cumva mi le dirijează. Azi am citit împreună din memoriile lui Coetzee și un scurt și frumos roman de Stelian Țurlea. Cum observ … Citește mai mult
Cu amărăciune, pentru ei… Pentru ei, oamenii din bucăți care se pregătesc să ne conducă, mai departe, spre culmi de progres și civilizație… Se prăbușesc peste noi mizeriile timpului pe care îl trăim. Simțim, iată, că vorbele nu mai sunt ocrotitoare, că toate pier în ispite încolăcite peste zilele murdare de azi. Chipurile lor … Citește mai mult
De la începutul lumii puteri miraculoase, vorbind în graiul inimii, scriu semne luminoase… Roșu te avertizează să ții armonia, ce dorești nu te salvează, fii prietenia! Oranj, iubitor de lume, strălucește pentru sine – uneori, ca să îndrume, stă și-n loc, pe mărăcine… Galben, pe rând, câte-un rege erudit, ca un bufon, … Citește mai mult
Livada de lămâi Emanuel cel singur, liber și fericit Ochii negri precum obsidianul ai lui Emanuel scrutau de pe feribot portul din Poros. De-a lungul anilor îl văzuse de atâtea ori încât devenise cumva parte din el. Precum lămâia pe care o ducea peste tot. Emanuel tăcea și privea cu o curiozitate vie. La … Citește mai mult
ce poate fi mai viu și spumos la poezie dacă nu vocile poeților recitându-și propriile poeme, cu vocile lor, unele gângave, altele subțiri, altele care mai de care mai clare, mate, suave, chițăite, semi-bolnave, toate sunând atât de serios, dar și îngrădite de o platoșă a neveridicului ce poate fi mai grosolan la poezie … Citește mai mult
piesă de rezistență, de Teodora Coman, Editura NEMIRA Tăcerea își camuflează însușirile și felurile ei de a se face simțită frecvent în cuvinte, în fiecare dintre adăposturile promise de folosirea lor pentru a se lăsa spusă, scrisă și încercând să se așeze astfel în cât mai multe dintre creșterile sau adăugările pe care le … Citește mai mult
9/11 The Falling Man Pentru mine imaginea unei disperări de neuitat. Multe mijloace de informare în masă (mass media) au hotărât să nu folosească această imagine, considerând-o mult prea dureroasă. Link-ul în albastru pare a nu se mai deschide, probabil din aceleași motive – păcat, comentariul și imaginile nu erau lipsite de importanță. … Citește mai mult
Paul Valéry – ÎNGERUL Un personaj ce aducea a înger stătea pe marginea unei fântâni. Se oglindea într-însa şi se vedea pe sine Om, tot mai uimit, cu ochii-n lacrimi, că-şi apărea, în unda goală, sieşi în prada unei nesfârşite-amărăciuni. (Sau, dacă vreţi, va fi fost vorba de-o Amărăciune-n chip de Om, ce nu-şi … Citește mai mult
Păturica roz – iată un titlu care te duce imediat cu gândul la dulcegăriile copilăriei. În aparență. Pentru că văzând numele autorului, rămâi în alertă, cel puțin până după primele fraze. Romanul, cutremurător prin subiect, pornește de la experiența întunecată și absurdă a unui profesor nimerit întâmplător în „minunata” lume de plastic, dincolo de … Citește mai mult
În graba noastră de zi cu zi, în goana după oportunități care ne domină viețile, micile forme de bunătate dezinteresată încep să ne uimească și să ne înduioșeze. Fiind deprinși să ne așteptăm ca cei din jurul nostru să urmărească un scop în faptele și în parcursul lor, aceste acte surprinzătoare devin o sursă … Citește mai mult
De-a lungul vieții poposim în locuri care lasă o anumită impresie asupra noastră, locuri cu o magie anume, care trezesc în noi o gamă de sentimente: uimire, recunoștință, recunoaștere, melancolie, linișt și destupă sticluța cu amintiri sau creează momente noi, unice. As if by magic. Ulița satului pe care mergeam cu mama, de Paște, la parohia din Gheboieni, să ascultăm … Citește mai mult
Ceaiul – cea mai consumată băutură de pe planetă după apă În această dimineaţă m-am oprit la ceai, poate cea mai consumată băutură de pe planetă după apă. Se spune, pentru că nu se ştie sigur, că ceaiul a fost descoperit acum 5000 mii de ani în timpul împăratului chinez Shen Nung, iar … Citește mai mult
R U T E B E U F [cca 1245 – 1285] Trubadur francez, a exprimat în versuri mișcătoare mizeria propriei sale existențe boeme și a sărăcimii pariziene, anticipându-l pe Villon, a excelat în poeme satirice îndrăznețe și colorate în care denunță parazitismul călugărilor și indolența marilor seniori feudali; este, alături de J. … Citește mai mult
Ce lucru anume poate să ne dea legătura între parcursul nostru, în această viață, și să ne asigure de aceasta (și dacă există un astfel de lucru) și, pe de altă parte, ceea ce semnifică, dinspre locul de unde venim? Ce anume ar putea să dea seama de legătura dintre sensul a ce parcurgem aici, … Citește mai mult
oglinda oglinda ne face vizibili dar nu păstrează imagini, ca viața care nu ne reține în alcătuirile ei, dar face astfel încât să arate, să ne așeze în spații în care vizibilitatea ne desăvârșește oricare semn sau gest ale compunerii, al creșterii și al acoperirii acelor porțiuni care ne recunosc, care ne întrețin mai departe … Citește mai mult
Eu sunt Eul din refugiul cuvântului, m-a oprit timpul trăirii, vrea să-l scriu în eseul stărilor de veghe. În eseul dinspre mâine cuvintele se descătușează, amprenta iubirii e în superbul timp din răstimpul destinului. Tu ești acolo, acolo într-un vis, ești darul de la Dumnezeu, nepereche femeie, nepereche vis. Nerăbdarea scorpionului te cheamă pe … Citește mai mult
Cu aceste două premise: Ineffabile Nomen Rerum Initium; Dacă mori înainte de a muri,/ Nu vei muri când mori… (Cheia nemuririi – Brian C. Muraresku) Am să răspund provocării pe care a lansat-o prietenul meu Pompiliu Alexandru, prin tableta de miercuri. În rezumat, discuția care a generat cele două tablete a fost cam asta: … Citește mai mult
Nu demult, prima gură de aer a fost un țipăt. Când ai respirat ultima dată, să simți cerul în plexul solar? Cușca toracică prea mult te-a strâns. Tragi umerii, îndreptându-ți ființa… Când ai căscat ultima dată de ai înțepenit? Rotunjindu-te ca o mămăligă! Cu privirea tulbure în fântâna răgetului ancestral, somnul nu plecase de … Citește mai mult
Ajunși la o vârstă, mulți evocăm cu drag timpul în care am fost activi. Săptămâna care se încheie a fost un astfel de prilej, pentru că am văzut străzile colorate de copiii și adolescenții frumos îmbrăcați, mergând spre școală. În aerul mângâiat de parfumuri amărui de flori și fructe se țesea o emoție de … Citește mai mult
Nu, pentru noi Radu Părpăuță nu a plecat, chiar dacă e pe undeva, printre îngeri, și le spune povești… Mai avem încă multe dintre gândurile lui de ieri și continuăm, o vreme, să vi le spunem… Cu un colț de lacrimă… La „Carne” – O tipă de vreo 50 de ani, pungită pe … Citește mai mult
Bătrânul își deschise încet ochii. Își ridică încet capul de pe masă și își frecă fața cu palmele. Micuța Hanzi se gudură, mieunând la picioarele sale. Voci grave și apăsate se auzeau de deasupra. Bătrânul o luă în brațe și o sărută. O puse pe masă și o privi îndelung. „O nouă zi Hanzi. Dacă ai … Citește mai mult
Pentru generația aceasta care petrece mult mai mult timp în fața computerului decât afară, în comunitate, reintegrarea într-un grup este un adevărat șoc. Emoții aveam și noi la reîntâlnirea cu colegii pe care nu îi văzusem preț de trei luni. Dar, pentru copii de astăzi emoțiile sunt mult mai mari. Firesc, este necesară … Citește mai mult