kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Legea privind combaterea marginalizării sociale îi lasă reci pe dâmbovițeni

Deși există o lege care oferă facilități pentru angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane marginalizate social, dar și angajaților respective, se pare că, cel puțin în județul nostru aceasta nu prezintă interes. Potrivit informațiilor oferite de către Cătălin Niculae, directorul AJOFM Dâmbovița, avantajele Legii 116/2002, prin care pot fi încheiate contracte de solidaritate de către persoanele marginalizate, cu vârsta sub 25 de ani, sunt total ignorate de către potențialii benefiari, pentru că aceștia există, fiind identificați pe parcursul caravanelor de informare organizate de agenția dâmbovițeană în județ. Aceasta a fost prezentă zilele acestea la Niculești, Tătărani și Mănești. Până la sfârșitul anului, mai sunt, însă, 45 de zile, în care tinerii dâmbovițeni care se încadrează în categoria menționată mai sus se pot adresa reprezentanților AJOFM, pentru a beneficia de avantajele Legii 116/2002.