ortooxacell kiss2022.gif Flax

Daruri pascale pentru pacienții de la Spitalul de Boli Neuropsihice Gura Ocniței

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, marți, 3 mai 2016, Parohia Sfântul Nifon, Târgoviște, Protoieria Târgoviște Sud, prin grija credincioșilor din comunitatea bulgară, a oferit o masă pascală celor 300 de pacienți ai Spitalului de boli neuropsihice de la Gura Ocniței, în valoare de aproximativ 4.500 lei. BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Daruri pascale în Arhiepiscopia Târgoviştei

Vineri, 29 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, în apropierea sărbătorii Învierii Domnului, au avut loc în Eparhia noastră câteva acţiuni social-filantropice, menite să uşureze viaţa unor familii nevoiaşe. Astfel, preoţii de la Catedrala Mitropolitană au ajutat o familie cu mulţi copii, orfani de mamă, din comuna Tărtăşeşti, cu alimente şi … Citește mai mult