Preşedintele PNL Dâmboviţa: „Foarte important este să meargă lumea la vot”

Se prefigurează „alianţa de viitor”… PNL – USR Dâmboviţa! 

 

Preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran îi îndeamnă pe cetăţenii judeţului să iasă în număr mare la vot duminică, 24 noiembrie 2019, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, şi să pună ştampila pe candidatul lor,  Klaus Iohannis! Acesta a declarat ieri, în cadrul conferinţei de presă de la PNL Dâmboviţa, că numai un vot masiv venit din partea dâmboviţenilor le va permite să demonstreze oamenilor că PNL are un „altfel” de mod de a conduce ţara, şi implicit judeţul Dâmboviţa.  De asemenea, tot ieri, liderul liberal a vorbit şi despre alianţa cu USR Dâmboviţa, care se prefigurează deja la orizont.     

 „Vom vedea duminică ce se va întâmpla, dar foarte important este să meargă lumea la vot. Bineînţeles că pe noi ne-ar avantaja ca dâmboviţenii să iasă la vot şi să-l voteze pe Klaus Iohannis, pentru că trebuie să continuăm ce am început în Dâmboviţa şi trebuie să ajungem, în sfârşit, să conducem cu adevărat  Dâmboviţa, să arătăm că noi conducem altfel şi că rezultatele vor fi…. altfel.  

În acelaşi timp…  vreau să mulţumesc partenerilor noşti de la USR, domnului Dumitru Lupescu, preşedintele lor, pentru că au declarat oficial că sunt alături de noi şi că-l sprijină, în turul II,  pe Klaus Iohannis. Se prefigurează o relaţie şi o colaborare între noi în viitor pentru că, într-adevăr, judeţul va trebui condus, probabil nu vom reuşi să conducem singuri, iar în viaţă nici nu e bine să conduci doar singur, iar acest lucru se va realiza împreună cu USR… în viitor. Deci se prefigurează această alianţă de viitor”, a declarat preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran, la conferinţa de presă de ieri de la partid.


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro