Se strâng semnături și în Dâmbovița! PMP susține eliminarea pensiilor speciale

După ce Curtea Constituţională a României (CCR) le-a dat câştig de cauză spunând că pensiile speciale pentru primari sunt neconstituționale, reprezentanții Partidului Mișcarea Populară au început demersurile și pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale. În acest sens,  PMP a depus deja în Parlament o propunere legislativă, demarând chiar şi o campanie de strângere de semnături pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale. Astăzi, în prezența liderului partidului de la nivel central, Eugen Tomac, reprezentanții PMP Dâmbovița au dat startul campaniei de strângere de semnături prin care dâmboviţenii sunt invitaţi să li se alăture acestui demers.

PMP susține că singurii îndreptățiți să primească pensii speciale sunt veteranii de război, militarii care au luptat pe teatrele de operații și foștii deținuți politici. „Astăzi vom lansa, împreună cu colegii din PMP Dâmbovița, campania prin care vom cere eliminarea tuturor pensiilor speciale. Credem că cetățenii trebuie informați cu privire la situația incredibilă în care am ajuns, pentru că, subliniez, avem 4,5 milioane de pensionari care primesc o pensie sub 1000 lei și avem o altă categorie, de privilegiați, parlamentari și nu numai, care primesc pensii foarte mari. Este inadmisibil ca un dascăl, un doctor, să primească pensii mizerabile, în schimb foști torționari, foști directori de penitenciare și tot felul de personaje care au dat și cu bâta la viața lor să aibă pensii de 2000-3000 de euro pe lună. E un lucru inacceptabil din punct de vedere al evoluției lucrurilor în ceea ce privește aceste privilegii create pentru anumite categorii… Noi milităm pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale, iar următorul pas va fi, am și depus legea în Parlament, să cerem românilor să ne susțină pentru că nu este normal ca un fost parlamentar să aibă o pensie care pleacă de la 1000 de euro… Este un privilegiu, este o onoare pentru orice ales să fie validat prin vot, desemnat de cetățeni să-i reprezinte fie în administrația publică locală, fie în cea centrală. Am reușit să atingem acest obiectiv în ceea ce privește administrația publică locală, suntem conștienți că facem politică și că am nemulțumit foarte mulți primari și foști primari, dar nu am văzut în viața mea, niciodată, vreun om care să se plângă că l-au ales oamenii în fruntea primăriei, dar el nu își dorea… Nu am văzut niciunul, prin urmare, cred că demersul nostru este deplin justificat și vom cere cetățenilor să semneze pentru susținerea acestei inițiative legislative pe care am propus-o, prin care vrem să abrogăm toate pensiile speciale. Mai mult decât atat, credem că singurii care trebuie să beneficieze de acest suport din partea statului sunt veteranii de război, militarii care au luptat pe teatrele de operațiuni, pentru că și-au pus viața în pericol pentru onoarea României, și foștii deținuți politici… (…) Aceste pensii speciale pentru parlamentari, din  punctul nostru de vedere, este o gafă nepermisă pentru că adâncește și mai mult prăpastia între mediul politic și cetățeni și decredibilizează și mai mult instituția Parlamentului, care oricum nu se bucură de prea multă credibilitate în ochii românilor”, a declarat, la Târgoviște, președintele PMP, Eugen Tomac.

Centru Medical Valeriana Revelion Rodiv Gaesti


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro