Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Pe podium la Kazan! Daniel Natea, medaliat cu bronz la Campionatul European de judo

Evoluţie de excepţie pentru Daniel Natea la ediţia din acest an a Campionatului European de judo. Supergreul de la CSA Valleriana Târgovişte/ CS Dinamo Bucureşti a luptat foarte bine la competiţia desfăşurată la Kazan (Rusia), iar la final a urcat pe treapta a podiumului de premiere. Calificat la Jocurile Olimpice, sportivul antrenat de Iulian Crăciun şi-a adjudecat medalia de bronz la categoria +100 de kilograme. Ocuparea locului 3 la Europene reprezintă primul rezultat mare din cariera sportivului la nivel de seniori. Natea a cucerit bronzul după ce l-a învins pe ucraineanul Oleksandr Gordiienko, într-una din finalele mici ale întrecerii. Până la disputa pentru medalie, sibianul a trecut în turul doi al concursului de austriacul Daniel Allerstorfer, iar în turul trei de ungurul Bor Barna. În schimb, elevul lui Crăciun a cedat în semifinale în faţa israelianului Or Sasson, medaliat cu argint la finalul întrecerii. Campion european la această categorie a devenit francezul Teddy Riner. Natea a reprezentat al treilea medaliat al României la ediţia din acest an a Europenelor, după Monica Ungureanu (48 kg) şi Andreea Chiţu (52 kg), sportive care au intrat tot în posesia bronzului.

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media