kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

“Guvernul care ne trebuie!” De Mihai Eminescu!

Dacă aveați impresia că s-au schimbat multe, politic vorbind, de la sfârșitul secolului XIX și până acum, vă invităm să citiți din scrierile unui jurnalist cunoscut al timpului: Mihai Eminescu. Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare.  Poetul a fost o figură marcantă a acestui partid politic, dar  prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe câțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!” Iată ce tip de articole îi supăra pe liderii Partidului Conservator, una din cele două forțe politice importante ale României în perioada 1880 – 1918, partid care a guvernat 14 ani în această perioadă.

 

Guvernul care ne trebuie! Articol din ziarul Timpul, 1882

“Mizeria materială și morală a populațiunilor, destrăbălarea administrației, risipa banului public, cumulul, păsuirile, corupția electorală, toate acestea n-au a face, la dreptul vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernământ. Oricare ar fi guvernul și oricare vederile sale supreme, corupția și malonestitatea trebuie să lipsească din viața publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulități venale, de naturi catilinare, de oameni de nimic pentru a guverna. Chiar numai tendența, clar formulată, ca statul să fie guvernat de oameni de cea mai elementară probitate și să `nceteze de-a fi mărul de ceartă între cavaleri de industrie si de facem-treburi, cuprinde un întreg program față cu aceia cari nu cred în nimic și pentru cari principiile politice n-au fost decât pretexte de-a parveni și de-a se îmbogăți.”

 

Spiritul de gașcă! Articol din ziarul Timpul, 1879

“Caracterul obștesc al luptelor din viața publică a românilor e că în mare parte nu sunt lupte de idei, ci de persoane, ca cei mai mulți, în deplină necunoștință de ceea ce combat, dau într- un principiu oarecare c-o orbire și c-un curaj demn de-o cauză mai bună, condamnă ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor să cerceteze, trezindu- se prea târziu c-au fost induși în eroare de ambițiile vreunei găști și că a lovit într-o ținta pe care ar fi respectat – o dacă și-ar fi dat osteneala de-a o privi mai de aproape.”

 

Mizeria vieții noastre publice! Articol din ziarul Timpul, 1879

“Toată mizeria noastră publică o îmbrăcam în formele poleite ale unei civilizații calpe, precipitarea noastră spre fundul răului o numim progres, fierberea unor elemente necurate și lupta lor cu elementele ce au mai rămas încă sănătoase în țara se numește politică. Acela ce cutează a se revolta față ca aceasta stare de lucruri, acela care îndrăznește să arate că formele poleite învelesc un trup putred, ca progresul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure și să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei țări este denunțat opiniei publice de către negustorii de principii liberale umanitare are ca barbar, ca antinațional, ca reacționar.”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media