S-a spus… Poetul e un donator de sânge la spitalul cuvintelor (Blaga), iar poeţii sunt inima umanităţii (Eugen Ionescu)… Poetul este un evocator, când îl înţelegem, suntem tot aşa poeţi ca el. Poeţii sunt doar interpreţi ai zeilor (Socrate)… Poezia? O filosofie caligrafică… Poetul este un domn în ţara visului (Heinrich Heine)… Așadar, poezia nu e o acumulare de emoţii, ci o evadare de emoţii. Ea este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte. Poeţii sunt oameni care şi-au păstrat ochii de copil. Poezia este arta de a face să intre marea într-un pahar. Nichita Stănescu credea că trebuie să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului, pentru că poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă. Poezia este spunerea Fiinţei… este fondarea fiinţei prin cuvânt (Martin Heidegger)… Desenul din titlul rubricii noastre îi aparține domnișoarei Erica Oprea…
Puiu JIPA
Jipoeme
1.
se-ntîmplă
că tot ce se-ntmplă
mă doare
mă doare-n cuvinte
și m-apuc să zîmbesc
și zîmbetul se întoarce-n cuvinte
(înapoia)
2.
este ceva
care nu-i stea
adoarme rar
n-are hotar
nu are lume
atît
doar rîde
și ca un gîde
te naște iar
arar arar
(vremelnic)
3.
azi sînt
un pic
mai fericit
am întrebat
pentru întîiași dată
ce-nseamnă fericirea
(despre răspuns nu poate fi vorba)
4.
timpul miroase
a ce vrea el
(munți zîmbind)
5.
o să adorm
capitolul dintîi
voi inventa clovni
și momîi
dacă mă voi trezi
voi ști
ce e somnul
și ce e tîrziu
(un ou zburînd)
Mircea DRĂGĂNESCU
Oglinzi de nisip
1.
Viața curge leneș către mare
Viața este un fluviu, poate chiar un di… luviu
Nu-mi pasă ce se va întâmpla
Ce se va întâmpla se va întâmpla
Rămășițele se vor strânge
În estuar sau poate într-un
Canal colateral
Fragmente de vise de ambiții temerare
oricum rămășițe de viață
care or scânteia
pe sideful unor scoici moarte de mult…
2.
Simplicitas
Astăzi am văzut
răsăritul soarelui
sub forma sânului tău
deşi la meteo
comunicau ceaţă şi cer înnorat
Mulţumesc Doamne
că încă sunt îndrăgostit
de Tine şi Viaţă…
3.
Sunt un uituc
Plecând la cumpărături
Mă uit în frigider, în cămară
În memorie și nu vreau să am un bilețel pentru că eu sunt tinerel încă…
Mă întorc țanțoș cu lista completă
Doar că lipsește ceva ce-ți lipsește ție din cât sunt de neatent
O alifie pentru lipirea unui simplu
fixo… dent…
4.
Mariei
Ai făcut palat de dragoste
fără creneluri
cu logii dantelate pentru
înflăcărate cuvinte
cu mii de alcovuri pentru toată
uitarea
cu nemuritoare grădini pentru
toți pașii îndrăgostiților
palat de dragoste ai făcut
împotriva cercului negru
lațului negru pe care îl simți
din ce în ce mai aproape
în jurul răsuflării din ce în ce
mai grăbite
împotriva ridului din jurul gâtului
tău prelung de lebădă cântătoare
ce se tot adâncește se tot
micșorează
cerc de copac întinerind
întinerind înspre sămânță.
5.
Titirezul
Este fără piuliță
Totul se rotește fără
Nici o regulă
Și face ca totul să fie de succes
Este ca un fel de bitcoin super tare
Prin care ne îmbogățim instantaneu
Titirezul este o piuliță
Fără înșurubare care te duce
Direct înspre Dumnezeu?
Erica OPREA
Lecția de zbor
1.
Candelă
Făclia aprinsă
la capătul unei
căutări se mișcă
sub povara unor
ani de grele
întrebări. E nevoie
mereu de-un
sacrificiu ca să
poată fi dusă
la-mplinire
cea din urmă
străduință, dovada
mai marii iubiri
fără de cuvinte.
La umbra ultimei
răbdări, sub pașii
asprelor trăiri,
acolo unde nu
sperai să mai poată
crește ceva, găsești,
pierdută printre pietre
o rădăcină de lumină.
2.
Locaș
E pace aici. Nu
încerca să-mi cauți
prin minte, să umbli
prin locuri uitate, pline
de praf, să vrei să cureți
cu astringente chimii
orice urmă de vechi.
Mirosul de-aici e
prea greu pentru cei
cu plămâni slabi, cu
dorință de zbor de fluture
peste proaspete flori și
țesătura e aspră, nu
îmbie la odihnă decât
o piele cicatrizată deja.
Intră desculț, cu pașii
măsurați și umbre
blânde pe pereții
camerelor mele, lasă
fiecare lucru așa cum
l-ai găsit. Deschide
câte o fereastră dacă
afară nu-i prea frig,
dezbracă-te de tine
înainte de orice și
lasă-ți gândurile să
se piardă, să se uite
unele pe altele.
Ascultă-ți coșul pieptului:
dacă nu bate în ritmul
pendulului din hol,
nu sparge niciun lacăt.
Iuliana CAZAN
Întrebări din nopțile târzii
1.
**
Uneori nu mai rămâne nimic de făcut
Decât niscaiva curățenie în suflet
Aerisit, spălat ferestrele, lustruit podelele,
șters praful, schimbat lenjeriile
(niciodată pe cele de dragoste)
Pus de ceai și frământat aluat de pâine
Scris ultimele gânduri din zi pe hârtie
Iar înainte de culcare,
vorbit cu Dumnezeu despre a fi,
a trăi, a simți, a ierta și a iubi
2.
Ca un suflet bun la toate
Afară ninge, iar eu visez la vara eternă
ce-o port pe dinăuntru
Ca pe un copil în pântece
Ca pe o iubire mistuitoare-n piept
Ca pe multele frici în stomac.
O vară eternă care mă consumă
și care-mi dă viață-n același (răs)timp
Ca un resort de care trag cu sufletul
și care se-ntinde la nesfârșit fără să se rupă,
fără să se destrame, fără s-arate urme de uzură
Ca un suflet bun la toate.
3.
Anotimpuri
Trăim diferite anotimpuri
Uneori pe cele deja existente,
alteori ne desenăm propriile universuri
cu soare de vară & miros înnebunitor de tei
Cu mii de nuanțe de-albastru,
în umila încercare de a-nvăța limbajul cerului și al infinitului
Niciodată îndeajuns de mulțumiți
de eternitatea clipei ce-o purtăm în palme
Mereu tânjind la veșnicia unui anotimp propriu, intim,
purtat pe dinăuntru, prins de venele de sub piele,
guvernat de mecanica sufletului
Mereu în tandem, irevocabil
dependent de bătăile inimii celuilalt.
4.
Nu mă (mai) supun rigorilor.
Nu-mi mai impun limite,
topesc barierele dintre inimă și minte,
trup și suflet, sentiment și regret.
Îmi citesc în palme și-mi găsesc împăcarea
în cerul albastru și-n soare.
Sunt făcută de mâinile lui Dumnezeu din iubire,
neant, rugă, vertij, poezie și efemer.
Port în mine toate dorurile lumii
și-un freamăt etern care-mi bântuie nopțile.
Am în piept dragoste de infinit
și-un veșnic anotimp al îndrăgostirii,
multe neliniști și nenumărate versuri,
cuvinte fără (de) pereche
și o nerăbdare (uneori) parșivă
Costel STANCU
Ochiul din palmă
1.
Sărbători luminate!
Îşi cheamă rana cuiul înapoi
s-o întregească iar. Marota
minciunii ridicată e la cer,
o cruce urcă singură golgota.
El nu se-arată ochiului, ci minţii
ce cu lumină vrea să se-mpresoare.
La fiecare poticnire-a lui
începe-un prunc să umble în picioare.
Că cina de pe urmă-i e priveghiul,
el a ştiut neîndoielnic, dară
de-ar fi fugit de moarte rămîneam
cu toţii-n întunericul de-afară.
Şi ce-a luat cu sine-n ceruri fiul
celui ce e în toate, nu se vede?
Păcatul vechi, al cărui înţeles
în rotunjimea mărului se pierde.
2.
***
Scriu să eliberez pasărea dinlăuntru.
Ea se opreşte pe o creangă şi cîntă.
De viaţă, de moarte, de împăcare cu mine însumi,
cu Dumnezeu. Cîntecul ei face mai uşoară
piatra aruncată în celălalt. Ascultîndu-l, simt
că nu sînt decît un pumn de icre peste care,
în curînd, îşi va slobozi lapţii uitarea.
Scriu, nimic nu mă poate opri.
Degeaba îmi legaţi mîinile, picioarele, îmi
presăraţi pămînt peste răni. Cînd scriu,
devin hăitaşul fără noroc al sufletului meu
ce se preschimbă mereu
în alt animal fabulos.
3.
să fie poezia o defulare a spiritului înaintea morţii?
scriu o pasăre doarme pe grindă îi simt umbra grea pe faţă
ce nevoie are ea de visele mele? sînt singur chiar înainte de a
mă naşte am văzut o cîrtiţă fugind dintre foile albe –
memoria celui care pleacă uitînd
să închidă fereastra dinspre rîu
rîsul în oglindă umila terapie ce-mi mai rămîne
cînd tu mă părăseşti ca pe un sînge străin
dintre toate pedepsele am ales să te uit
ceva modern şi fără vărsare de sînge caut
şi plîng ca un rege umilit
după o aspră victorie
în cîmpul de mure
4.
***
Ţi-au desenat pe piept
o ţintă
şi acum se chinuie
să nu o lovească
e din ce în ce mai greu,
aproape imposibil
săgeata
ca un cal cu călăreţul mort în şa
ştie singură drumul.
Ioan VIȘTEA
Hamlet și gardianul
1.
CARAEMINESGIALE ŞI MARXISM-SERVILISMUL TÎRZIU
Nu ştiu de ce,
cînd mă gîndesc
la ţărişoara mea,
la Româniiiiiiiia,
se întîmplă cîteva
lucruri ciudate.
bunăoară,
chelilor li se face părul măciucă
sub tichia de mărgăritar;
sinucigaşul îşi duce
pistolul la tîmplă
cum ar duce paharul cu votcă la gură
optzecişti-uteciştii;
dorului i se face de ducă
pe trepte în jos;
extremei drepte de Duce;
în faţa măcelăriei
se ascute lupta de clasă
la un polizor ambulant.
Ei, bine,
de cîte ori mă gîndesc
la ţărişoara mea,
la Româniiiiiiiia,
Manole o căsăpeşte pe Ana
– idem Tristan pe Isolda –
în scara blocului,
la ore de maximă audienţă;
unul cîte unul,
combatanţilor le fuge
Afganistanul de sub picioare
cu solda
postumă.
ţară în băşcălie;
ţară hamletiană
în glumă,
unde
se umplu plămînii cu silicoză
şi gaze lacrimogene degeaba;
unde
manifestaţiile anti
se încarcă cu făraşul,
cu roaba
în dube…
ţara mea cu schizofreni fericiţi,
cu puroaie,
cu incurabile bube
la cap,
ah,
unde nu credeam să învăţ
a trăi vreodată
sloganul:
proletari,
cu toate puterile,
în dansul pinguinului,
servilumiluniţi-vă
2.
MARTIRII NEAMURILOR
Timișoarei, cu, mereu, prea săracă recunoștință…
Martirii nu au vrut decît,
să fie pur și simplu oamenii normali.
Un guler alb să poarte, nu funia la gît,
și-n rest, în suflet să sădească portocali.
Ursirile la nașteri n-au văzut,
pe cerul lor, nici sîngele, nici spinii,
și după cît ne este cunoscut,
în fașă, martirii n-au avut opinii.
Abia în vremi de secetă și sete,
și-au luat puterea să ne dea de știre.
Altcineva, nu ei, a căutat fără odihnă să repete,
în fiecare veac, a patimilor grea rostogolire.
Destinul lor s-a săvîrșit pe întuneric sau în zori,
dar n-au putut pricepe călăii atîta ironie:
să-i prigonești, să îi despoi și să-i omori,
iar inima-n timpanele cetății să le zvîcnească totuși vie! Vie!
Teodor Constantin BÂRSAN
Poetry
1.
midnight jazz
This city is alive
No, not by the bustle, dust
and hustle of the day
But by night
when the wet asphalt plays its jazzy note
and we can only hope to meet Miles Davis
in the heavens
giving thanks to God for life and art and rhythym
This city is alive
No, not in the chatter
nor the small talk of rouge lips
and clean shaven cheeks
but in the wisdom
of monks, and God loving drunkards
and poets in dejection
for they are all alike
in their liveliness
right there on the brink of tears
praising God
and listening to the nocturnal street jazz
while the city dies his thousands deaths
and it is born again
until God’ own divine rhythm will overtake us all
2.
jazz la miezul nopții
Acest oraș este viu.
Nu, nu de forfotă, praf
și agitația zilei.
Dar noaptea.
când asfaltul umed își joacă nota jazzy
și putem spera doar să-l întâlnim pe Miles Davis
în ceruri
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru viață și artă și ritm
Acest oraș este viu.
Nu, nu în pălăvrăgeală
nici mica discuție despre buzele rouge
și obraji rași curați
dar în înțelepciune
de călugări și bețivi iubitori de Dumnezeu
și poeții în dejecție.
căci toți sunt la fel
în viața lor.
Chiar acolo, la un pas de lacrimi.
slăvind pe Dumnezeu
și ascultând jazz-ul nocturn al străzii
în timp ce orașul moare, mii de morți.
și se naște din nou
până când propriul ritm divin al lui Dumnezeu
ne va depăși pe toți
Andreea GHICA
Băi…
1.
hai să-ți spun un secret,
nu am zis asta cu voce tare vreodată
eu nu pot să urăsc pe cineva,
zău așa, nu pot și cu asta basta,
iar conceptul de ură nu-l pricep
nici în ruptul capului/
când aud de x care îl urăște pe y
și i-a făcut rău, ș
și apoi x și-a cumpărat un tort
și a sărbătorit o săptămână întreagă
de fericire pentru că y nu mai știe de el/
eu nu pot sa pricep asta nici în ruptul capului.
Când aud de astfel de lucruri,
îmi vine să mă fac mică, mică, mică,
să trag o pătură groasă peste mine
și să încremenesc acolo.
Băi, te rog, nu mă înțelege greșit,
nu strig în gura mare make love, not war,
în regulă să nu-ți placă de cineva,
dar până la ură sunt câțiva ani buni de educație și suflet,
dacă mai există așa ceva în zilele de azi.
Eu, oricum, nu cred că mai există.
2.
picioarele care nu stau locului
mintea care nu se supune gândului
viața ar putea fi trăită și mai liniștit
păcat că nu știm cum.
3.
hai să plutim printr-un ținut
în care viața își face de cap
iar tu
nu pui întrebări, doar o privești
de la fereastră, din parc,
din poartă, de pe scări
apoi tragi aer în piept, da,
miroase a viață
Facebook
WhatsApp
TikTok
