kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Evaluarea efectelor secetei pentru agricultorii din Butimanu

Lipsa precipitațiilor a compromis o mare parte din culturile fermierilor din sudul județului. Pagube mai mare s-au înregistrat la culturile de porumb dar și cele de floarea soarelui. țn judetul Dâmbovița 34 din cele 89 localități au fost afectate într-un grad foarte mare de seceta din acest an.

Una dintre localitățile afectate este și Butimanu. După ce edilul Gabriel Dragnea a expus problema agricultorilor autoritățile județene, Prefectul județului Dâmbovița a emis in ordin privind constituirea comisiilor de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole din localităte.   Comisiile sunt formate din reprezentanți ai Direcției de Agricultură Dâmbovița,  ai Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură  Dâmbovița,  ai ISU „Basarab I” Dâmbovița, precum și câte un reprezentant al UAT-ului.

Ministerul Agriculturii  a anunțat recent că fermierii mici care au recoltat producții mai mici cu 30% față de anul trecut vor primi despăgubiri în cursul acestui an sub forma schemei de minimis, iar pentru fermierii mai mari va fi notificată Comisia Europeană.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media