TITU, aproape de Liga a II-a !
La Titu, un orăşel de aproximativ 12.000 de suflete, se visează frumos. Şi nu de vineri, ci de la finalul turului, când Urban s-a instalat pe prima poziţie în seria C3.
Cu Brazi, Mihăescu (1) şi Săndulescu (65) au înscris pentru o victorie importantă, Dumitrescu (24) salvând gazdele la penalty-ul executat de Minciună. Titu a controlat clar ostilităţile, lăsând impresia că poate urma Chindia în Liga a II-a. Doar că principala contracandidată la promovare nu mai e Chimia, ca în 2011, ci CS Buftea, formaţie pregătită – culmea – de Costel Pană, omul care reuşea să câştige C3 în sezonul trecut.
Sigur, mai e mult până la finalul sezonului, fix zece meciuri de disputat, dar dâmboviţenii pot lua o opţiune serioasă pentru Liga a II-a peste o săptămână şi jumătate, când e
“E o victorie extrem de importantă şi destul de clar obţinută. Diferenţa putea fi şi mai mare”, vorbeşte tehnicianul, care şi-a ispăşit cu Brazi a doua etapă de suspendare după eliminarea de la Conpet.
Din păcate, doar 300 de spectatori au venit la derby-ul etapei în Liga a III-a. “Sincer, mă aşteptam să vină mult mai multă lume. Am rămas puţin dezamăgit”, declară Croitoru.
“Chimia Brazi are obiectiv menţinerea în Liga a III-a. Au plecat mulţi jucători, nu putem vorbi de promovare” – Octavian Grigore, antrenor Chimia Brazi
text și foto: liga2.ro
Info politica de confidentialitate