ortooxacell kiss2022.gif Flax

Târgoviştea devine pe 30 august capitala SUPERKOMBAT NEW HEROES

Pe 30 august, Târgoviştea va găzdui Superkombat New Heroes Târgovişte, prima gală de acest gen organizată în România. Ideea de a iniţia un asemenea eveniment aparţine lui Andrei Albu – directorul Serviciului Public Judeţean de Turism, Tineret şi Sport care, cu sprijinul CJD şi al primăriei Târgovişte a reuşit să contureze manifestarea. Contribuţia financiară a celor două administraţii nu a fost suficientă, motiv pentru care au fost atrase şi alte surse.
Astăzi, în Sala Florentină a Primăriei Municipiului Târgovişte a avut loc o conferinţă de presă, în care au fost prezentate detalii importante referitoare la evenimentul din 30 august. Gala K 1 va avea loc la Sala Polivalentă din Târgovişte, începând cu ora 20 şi va fi transmisă de televiziuni naţionale şi internaţionale. Nu mai puţin de 16 de sportivi se vor alinia la startul acestei gale. Vor avea loc opt meciuri. “Este primul eveniment Superkombat New Heroes din România. Astfel de manifestări au avut loc în patru continente. Mulţumim administraţiei judeţene şi celei locale pentru sprijin. Prin acest eveniment vom promova, din punct de vedere turistic, Târgoviştea, Dâmboviţa, dar şi brand-ul Târgoviştei – Dracula”, a declarat Andrei Albu. « Este important să promovăm Târgoviştea şi judeţul Dâmboviţa ca destinaţie turistică, dar şi sportul », a menţionat AdrianŢuţuianu, preşedintele CJD, care a subliniat că va colabora cu Primăria Târgovişte nu numai în ceea ce priveşte acest eveniment şi că, alături de edilul Târgoviştei vor încerca să depăşescă ceea ce îi desparte şi să îşi unească eforturile. De asemenea, Adrian Ţuţuianu are în vedere organizarea, la anul, la Târgovişte, pe parcursul a trei zile, a festivalului Dracula. « Evenimentul este un bun prilej de a promova imaginea, notorietatea şi viabilitatea oraşului. Mă aştept la un număr mare de turişti. Este evenimentul cu cea mai mare expunere media. Vom fi alături de organizatori până la ultimele detalii. Dacă acest eveniment va ieşi foarte bine, la anul vom juca în Liga mare”, a precizat Gabriel Boriga, primarul Târgoviştei.

Eduard Irimia, preşedintele Superkombat, a introdus anul acesta şi conceptul de “Superkombat New Heroes”, gale preliminarii, cum este şi cea ce va avea loc la Târgovişte, prin intermediul cărora oficialii Superkombat speră să descopere vedetele de mâine ale sporturilor de contact din întreaga lume. Irimia a declarat că au fost organizate deja patru gale de acest gen în Croaţia, Brazilia, Austria, Emiratele Arabe Unite, a cincea urmând să aibe loc la Târgovişte. Sunt mari aşteptări de la această gală, preşedintele Superkombat speră ca măcar unul dintre cei care vor lupta pe 30 august la Târgovişte să calce pe urmele lui Moroşanu, Iftimoaie sau Atodiresei. O parte dintre învingătorii de la Târgovişte vor fi invitaţi să lupte pe viitor în circuitul World Grand Prix. Ieri, alături de preşedintele Superkombat şi organizatorii evenimentului s-au aflat: Ionuţ Atodiresei, Claudiu Bădoi, Cătălin Sacagiu. La finalul conferinţei, au sosit fraţii Andrei şi Bogdan Stoica. Aceştia din urmă au realizat ieri şi materialul promoţional, la Curtea Domnească.

Aşa cum menţionam, evenimentul va scoate în evidenţă şi repere turistice ale Târgoviştei şi ale Judeţului – şi ne referim aici la Dracula, Turnul Chindiei şi nu numai.

kombat_2

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media