kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Sărbătoare pe Cricov! Flacăra Moreni, noua campioană judeţeană

Flacăra Moreni a devenit, astăzi, noua campioană judeţeană la fotbal. Echipa antrenată de Gabriel Paraschiv şi-a adjudecat trofeul Ligii a 4-a dâmboviţene la capătul victoriei cu Atletic Fieni (7-0). Prin succesul cu fienezii, „lupii” de pe Cricov au intrat în posesia titlului de campioni cu şase etape înainte de finalizarea campionatului. Victoria cu Atletic i-au dus pu morenari să acumuleze 79 de puncte, cu 20 mai multe decât PAS Pucioasa, ocupanta locului secund. Cucerirea trofeului atât de devreme a demonstrat încă o dată, în actualul sezon, că Flacăra este cea mai puternică grupare din întrecerea judeţeană. Morenarii au posibilitatea în această stagiune de a cuceri eventul la nivel de judeţ, după ce marţi au urcat în semifinalele Cupei României. Până la finalul campionatului, toate jocurile pe care le mai susţin jucătorii lui Paraschiv vor reprezenta doar antrenamente cu public în vederea barajului de promovare în Liga a 3-a. Urcarea în eşalonul al treilea reprezintă principalul obiectiv al morenarilor în actualul sezon. Succesul categoric înregistrat cu Fieni a survenit în urma reuşitelor semnate de Iliescu (3), L. Plăcintă, M. Plăcintă, V. Preda şi Rizescu (autogol). Împotriva „nordicilor”, „Pară” a aruncat în luptă un „11” alcătuit din Panaite – Tronaru, Acasandrei, Pârvu, Timofte – L. Plăcintă, D. Matei – Iliescu, Cârnaru, Guţă – Drăgan, iar în actul secund au mai intrat Palamariu, Mocanu, M. Plăcintă şi V. Preda. În etapa a 28-a a campionatului, o victorie importantă a obţinut şi PAS Pucioasa, în meciul din deplasare cu Gloria Corneşti (4-3).

Liga a 4-a – Etapa a 28-a- Rezultate complete

Petrolul Târgovişte – Unirea Ungureni                 4-0

Ştiinţa Odobeşti – Avicola Tărtăşeşti                    1-4

Gloria Corneşti – PAS Pucioasa                            3-4

CS Petreşti – Voinţa Pierşinari                              4-2

Luceafărul Dragomireşti – Bradul Moroieni         4-1

Flacăra Moreni – Atletic Fieni                               7-0

Comerţul Brezoaele – Progresul Mătăsaru            5-1

Recolta Gura Şuţii – Unirea Cobia                         3-1

Libertatea Urziceanca – Săgeata Găeşti                 3-0.

Ionuţ Parghel

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media