Chindia a disputat ieri primele două meciuri de pregătire din acest an, în cadrul cantonamentului centralizat din Antalya. În primul meci, cu Mardinspor, disputat la ora 11:00, târgoviștenii s-au impus cu 3-0, prin reușitele lui Cherchez (2) și Novac.
Al doilea joc s-a terminat cu același scor, 3-0, în favoarea echipei noastre. Neguț (2) și Ivancic au fost cei care au înscris în meciul cu Neftchi Kochkor. De remarcat că ambele jocuri au fost 1 pauză / 1 final, cu scoruri similare la pauză, 1-0, având parte în fiecare de câte o dublă. Din informațiile deținute, următorul joc va avea loc pe 19, cu Sochi (Rusia, Premier League), însă nu e exclus să fie programat alt joc până la acea dată.
Un debut promițător pentru echipa noastră. Vă vom ține la curent cu ceea ce se întâmplă în acest stagiu de pregătire. Hai Chindia!
BMG
Foto: AFC Chindia Oficial