kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Petruţa Iugulescu arbitrează la Campionatul Mondial de fotbal feminin

 

foto: Teodora Albon și Petruta Iugulescu

Petruţa Iugulescu (36 ani) se află foarte aproape de a arbitra la Campionatul Mondial de fotbal feminin. Arbitra dâmboviţeană a fost desemnată de FIFA să oficieze la turneul final din Canada, care va avea loc în perioada 6 iunie – 5 iulie. Mondialul de fotbal feminin găzduit de ţara nord-americană este primul la care va lua parte tuşiera târgovişteană. Petruţa a început arbitrajul în urmă cu 10 ani şi în momentul de faţă este una dintre cele mai selecţionate arbitre FIFA din România la marile competiţii de fotbal feminin. Tot în acest an, tuşiera dâmboviţeană a arbitrat, alături de Cristina Dorcioman, finala Cupei Algarve, din Portugalia. Asistenta numărul unu din România a studiat Facultatea de Litere, iar în prezent este profesor de limba şi literatura română la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte. O altă arbitră din România, care a fost selecţionată de FIFA, alături de Petruţa, pentru a oficia la Mondialul feminin este şi Teodora Albon. Aceasta va fi arbitru central la competiţia din Canada, la care vor lua parte 24 de echipe.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media