Târgovișteanul Daniel Florea a dovedit încă o dată că are “lipici” la gol în Liga I. Atacantul Astrei Giurgiu a semnat a treia reușită în campionat împotriva Viitorului Constanța, într-un meci pe care “astralii” l-au pierdut cu 1-2. La fel ca în majoritatea meciurilor din această stagiune, dâmbovițeanul a fost “arma” secretă a formației antrenate de Marius Șumudică. Intrat pe teren în minutul 30, în locul lui Budescu, Florea a redus din handicap patru minute mai târziu, când a preluat foarte bine pe piept și l-a bătut pe Râmniceanu, printr-un șut trimis în plasa laterală. În schimb, în finalul primei reprize, Florea s-a transformat în eroul negativ al Astrei, irosind un penalty la scorul de 2-1 pentru Viitorul. După reușita cu dobrogenii, Florea a ajuns la “borna” 3 în actualul sezon al Ligii I. Primele goluri în campionatul actual le-a marcat în disputele cu ASA Târgu Mureș și Concordia Chiajna. Florea a strâns un total de 635 de minute de joc în sezonul actual al Ligii I.
Ionuț Parghel