kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Mâine, Chindia joacă cu Conpet

F.C. Chindia Târgovişte va susţine, mâine, un nou meci în campionatul Ligii a III-a.  Stadionul Eugen Popescu va fi gazda meciului dintre Chindia Târgovişte şi Conpet Ploieşti, meci la care sunt aşteptaţi peste 1000 de fani, mai ales că şi de această dată preşedintele Mugur Porumbacu şi antrenorul Silviu Dumitrescu doresc mai mult decât orice victoria.

„Băieții s-au pregătit bine. Venim după o victorie la Reghin la capătul unui meci pe care l-am controlat în totalitate, dar am înscris târziu golul izbăvitor. Conpet va veni să pună probleme. Toate echipele se apără aglomerat când joacă cu Târgoviștea”, este părerea antrenorului înainte de meciul de mâine.

Dragoş Pătru, prezent şi el la conferinţa susţinută, astăzi, a declarat că „în afară de accidentul cu Titu, nu are cine să ne bată”

Preşedintele, Mugur Porumbacu, a ţinut să le trasmită celor ziariştilor care scriu minciuni că vor fi acţionaţi în instanţă ” Imaginea noastră a fost murdărită în ultima vreme. Nu avem nicio treabă cu pariurile, așa cum s-a tot zis. Cei care ne-au acuzat vor răspunde în instanță. Nu e normal să se arunce cu noroi în performanțele echipei. Tot citim tot felul de lucruri date pe “surse”. Dacă are cineva ceva de spus, să dea cu nume și prenume. Așa ar fi normal….”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media